Vestea că pe malul pe malul alb al Falezei Dunării a apărut din nou imaginea reală a unei căprioare, circulă iar de câteva zile încoace. Frunzişul verii şi al toamnei căzut sub arsura brumelor, gerului şi greutatea omătului au mărit vizibilitatea zonei care altfel pare o junglă. Alaltăieri, căprioara a fost văzută şi de câţiva oameni de la A.J.V.P.S. Galaţi. De fapt, erau chiar cei care, de regulă, umblă prin pădure, pe câmp, pentru a ajuta sălbăticiunile acum când le este mai greu. Aşa că, ieri, însoţit de colegul Sorin Pană, alături de tehnicienii de vânătoare Grigore Irimia şi Adrian Alexandru, am plecat cu Land Rover-ul asociaţiei să ducem ceva de mâncare vietăţii aciuate cumva pe lângă om. Am pornit şi cu gândul că poate, poate ne va lăsa să-i facem şi o poză.
N-am găsit-o la locul ei de alaltăieri, dar i-am lăsat, acolo unde cu o zi înainte, alţi oameni de bine-i puseseră ceva de mâncare, lucernă încă verde şi multe boabe aurii de porumb.
Totuşi, cât ne-am foit noi pe acolo, Adrian Alexandru a zărit-o. Era ascunsă mai bine într-un desiş. Nu i se vedea decât boticul umed cu care ne adulmeca. Nu era singură, în jurul ei se foiau ţanţoş trei cocoşi de fazani. Am lăsat poza pe alt’dat, dar am lăsat în urma noastră, câteva braţuri de lucernă şi porumb care să-i ajungă o vreme. Va fi un adevărat festin pentru ea acum când ramurile-s îngheţate şi golite de sucul savuros… Am mai descoperit cu această ocazie că alţi oameni omenoşi îi făcuseră mai demult o hrănitoare precum cele amenajate de vânători prin pădurile judeţului. Şi acolo am pus un maldăr de lucernă, boabe de porumb.
Toată lumea ne întreba ieri ce caută căprioara acolo şi de unde o fi venit. Vă mai amintiţi? Acum vreo doi ani fusese văzută toamna. Probabil e aceeaşi. A nimerit în zonă fugărită de vreo haită de câini hoinari şi aici, pe Faleză, s-a simţit în siguranţă. Oamenii? Cel puţin cei pe care-i ştim deja, au adoptat-o. Bine ai venit blândă şi delicată sălbăticiune printre oameni adevăraţi, poftă bună!
