Batmobilul din serialul "Batman", vândut pentru o sumă impresionantă

Batmobilul din serialul "Batman", vândut pentru o sumă impresionantă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Batmobilul din serialul dedicat celebrului erou Batman a fost vândut, sâmbătă, la o licitaţie în Arizona, contra sumei de 4, 2 milioane de dolari, informează Reuters.

Cel care a cumpărat automobilul, Rick Champagne, este pasionat de celebrul supererou şi a plătit impresionanta sumă pentru a pleca acasă cu maşina în care au stat actorii Adam West şi Burt Ward, între 1966 şi 1968.

"Chiar mi-a plăcut Batman în copilărie şi am venit aici să cumpăr maşina", a declarat Champagne pentru Reuters. "Mă bucur că am putut să o cumpăr, este un vis devenit realitate", a spus el.

Aceasta a fost prima licitaţie la care a fost expusă maşina. Pe lângă preţul efectiv al automobilului, cumpărătorul va trebui să plătească şi 420.000 de dolari taxe.

Batmobilul este inspirat de Lincoln Futura, construit în 1955 în Italia de Ford Motor Co. În 1965, modelul maşinii a fost cumpărat de George Barris pentru un dolar, acesta transformând vehiculul în 15 zile, cu un buget de 15.000 de dolari.

"Am vrut ca maşina să fie o personalitate în acest serial, să fie şi ea un star şi chiar a devenit un star", a declarat Barris, în vârstă de 87 de ani, pentru Reuters, înainte de licitaţie. Acesta a adăugat că, după terminarea serialului, maşina a fost prezentată în Statele Unite ale Americii, în cadul unui turneu, şi chiar a fost expusă într-un showroom în California.

Citit 827 ori Ultima modificare Duminică, 20 Ianuarie 2013 13:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.