Monica Dascălu îşi petrece ziua de naştere alături de părinţi şi bunici

Monica Dascălu îşi petrece ziua de naştere alături de părinţi şi bunici
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atât luna martie, cât şi aprilie, vor fi unele extrem de speciale pentru Monica Dascălu. Prezentatoarea emisiunii “Weekend cu Monica Dascălu” de la ProTv Internaţional şi a Ştirilor Pro TV de la ora 17.00 are numeroase motive de petrecere, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional. ... Pe data de 30 martie, Monica Dascălu sărbătoreşte împlinirea a 35 de ani de viaţă, iar pe 29 aprilie urmează să aniverseze, alături de colegii ei de trust, 13 ani de la lansarea postului ProTv Internaţional. Monica admite că împlinirea vârstei de 35 de ani este un moment special din viaţa ei care o emoţionează profund. “Trebuie să recunosc că mă gândesc cu emoţie la ziua în care fac 35 de ani, asta fiindcă atunci când eram mică mi se părea că cei care au în jur de 35 de ani sunt maturi şi privesc viaţa foarte serios. Oarecum eu încă mă răsfăţ şi îmi place să mă bucur de starea asta în care mă simt asemenea unui copil. Ador să visez, să sper, să fac tot ce îmi trece prin cap”, declară ea. Anul acesta, Monica Dascălu îşi va petrece ziua de naştere la Târgu Mureş, alături de toţi cei dragi, dar spune că va merge şi la bunici, în Bistriţa Năsăud. “Aştept cu nerăbdare să-mi petrec ziua cu familia mea la Târgu Mureş, undeva în centrul oraşului, unde vom fi cu toţii şi ne vom depăna poveşti frumoase. Anul acesta am stabilit şi o regulă simpatică, de ziua mea voi primi numai flori, asta ca să pot să-mi întregesc grădina. Apoi vom merge împreună la bunicii din Bistriţa Năsăud, într-un loc mirific, rupt de cotidian şi înconjurat doar de dealuri şi păduri. Bunicii ne vor întâmpina cu toate bunătăţile din lume, de la plăcintă cu fructe şi până la cozonaci aburinzi”, adaugă vedeta. Se ştie că atunci când îşi aniversează ziua de naştere, oamenii obişnuiesc să-şi pună dorinţe. Nici Monica Dascălu nu se abate de la această regulă, ea dezvăluind că tot ce îşi doreşte este “sănătate pentru cei dragi, să le mulţumesc că m-au înconjurat cu atât de multă iubire şi sa pot dărui cât mai mult din tot ce am primit eu”.

Citit 4748 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Martie 2013 13:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.