Ipocrizie la feminin…
Doamnelor, domnişoarelor, fetelor, colegelor, elevelor, mamelor, bunicilor, o să fim ipocrite sau o să recunoaştem că am urmărit că tâmpitele scandalul dintre prima realizatoare de emisiuni a ţării şi fostul ei bărbat?!
Evident că o să fim ipocrite, doar suntem toate nişte doamne, avem preocupări nobile – facem economie, spălăm copii, ne curg ochii după haine, facem mâncare, prestăm curăţenie şi, unele dintre noi, jucăm „Solitaire” la serviciu…
Cum ziceam, o să fim ipocrite şi o să răspundem în cor că ne îngreţoşează profund circul tv cu tanti din Piatra Neamţ şi Nea Elan milionaru’ în rolurile principale, apoi cu Dani şi „copilul!” în rolurile secundare! O să zicem că „…tu, eu schimb postul când aud de boarfa aia!”, când de fapt mai avem puţin şi ne expediem noi însene la Bucureşti, chipurile în călătorie de afaceri, ca să căcăm gura mai de-aproape.
…şi la masculin
Domnii să nu îşi facă griji – nu i-am discriminat! Sărmanii, dacă noi măcar tocăm între patru sau şase ochi, ei trebuie să aibă o răbdare de sfinţi să aştepte să se deschidă subiectul în faţa lor.
Cu o privire limpede ca apa de lac de munte, te vor întreba suav: „Da’ care e faza cu dementa aia?”, sperând să nu se prindă nici piciorul de la masă cât sunt dumnealor de informaţi. Le facem pe plac şi le explicăm că, dragă, problema este relativă, ce ştii despre dramele nevestelor de milionar în euro?!
„Scrisorili”
Mai întâi a fost Scrisoarea I. Aia în care Miha, pretena noastră, istoriseşte că a fost înşelată, că nenorocitul, că orgiile sexuale şi financiare, bla-bla…
Scrisoarea a II-a era „Povestea unei femei cunoscute din România… o femeie cu copilul în braţe, atacată de 15 bărbaţi, hăituită… femeie care, întâmplător sunt eu, Mihaela Rădulescu”. Ei, aş! Nici nu bănuiam!
Au urmat interviul lui Elan, pe Antena, oră de maximă audienţă, războiul sms-urilor cu Mândruţă-trădătorul-de-colegă-de-trust, interviul Ei, cererea de încredinţare a paternităţii a lui Elan, comentariile Ei, văicărelile Ei la emisiunea de duminică (pe aia jur că nu am răbdare s-o văd, e mai simplu să dai căutare pe You Tube), jelania matinală şi zilnică a lui Dani, de la emisiunea lui, declaraţiile lui Mândruţă, rememorarea unui interviu „profetic” dat de milionar în urmă cu cinci ani, şi unul dintre cele mai bune dialoguri (Mihai Gâdea către lume: „Să-i lăsăm să-şi rezolve problemele singuri!”; Victor Ciutacu: „Asta ar însemna să vrea şi ei…”).
Tot ce e bun ori îngraşă, ori nu e sănătos, ori e la tv
Realitatea este că deşi am urmărit povestea cu FMI-ul, cu criza, cu preşedintele, cu naiba să le ia de tâmpenii serioase şi sociale, m-am întors precum bumerangul prostit de anotimp, la gunoiul de subiect. Ei, de ce? De chichi, că noi trăim meschin, că nu apucăm o dată în viaţă să-l pocnim pe unul în cap nici măcar cu o geantă de Focşani, darămite cu vreo nenorocire de Vuitton care să coste cât apartamentul de bloc!
Că vedem, Doamne, ce baftă pe capul nostru de femei obişnuite, că nu vine bărbatul nostru obişnuit să zică (voalat) despre noi că suntem curve, mame rele, că trăim pe picior mare şi pozăm în generoase! Şi n-om avea noi nişte mari bube, dar suntem oameni şi gunoiul organizat sub preşul nostru ni-l ştim fiecare.
Aşadar, propun o nouă perspectivă: tot vor să se dea în spectacol - de ce nu?! Măcar până când începe „The Tudors”, seria a III-a, pot să mă uit!
