Se spune despre iele că sunt făpturi feminine supranaturale, cu o mare capacitate de seducţie şi cu puteri magice, care dansează hora noaptea prin lanuri, lăsând în urma lor pămâtul ars şi neroditor. Se sugerează că ar fi posibil ca în trecut să fi fost preotesele unei zeităţi dacice. De obicei, ielele ies la dans în toiul nopţii în păduri, poieni, sau pe malul apelor şi încing o horă pe care nimeni nu ar trebui să o vadă. Adesea, ielele sunt îmbrăcate sumar cu pânze transparente sau chiar goale şi se mişcă de parcă plutesc. Nu se poate spune cu exactitate dacă sunt entităţi rele sau bune, fiindcă poveştile lor variază în funcţie de zonă şi de efectul pe care l-au avut asupra locuitorilor.
Legenda spune că cei care le văd sau le aud rămân muţi, orbi sau schilodiţi, deoarece ielelor nu le place să fie văzute. Au o voce foarte frumoasă şi atrăgătoare, iar victime ale vrăjii lor pot cădea cei care le răspund atunci când sunt strigaţi noaptea pe la poartă, ielele ţintind îndeosebi tinerii frumoşi, pe care îi mai răpesc sau încearcă să îi despartă de iubitele lor. De cele mai multe ori, ielele umblă în grupuri de 3, 5, 7, 9 sau 12.
Denumirea de iele este una simbolică, numele lor fiind în mare parte neştiute, iar cei care le ştiu nu le rostesc, de frică să nu le atragă. Singurele persoane care cunosc numele lor sunt vrăjitoarele, fiecare cunoscând doar nouă nume, “invocarea lor după nume” folosinduse doar în practicile vrăjitoreşti. Conform lui Vasile Lovinescu care le identifică cu tripla Hecate (în Alexandria din timpul lui Ptolomeu, considerată Regina spiritelor, divinitate subpământeană, protectoarea vrăjilor şi a magiei) cele mai des întâlnite nume sunt Margalina, Savatina şi Rujalina.
Variaţii culturale
În Moldova se spune că ielele ar fi mai active în noaptea Rusaliilor. În Joia mare înainte de Paşte, sufletele morţilor părăsesc mormintele şi se reîntorc în sâmbăta Rusaliilor. Se spune că suflete care refuzau să se mai întoarcă înapoi în morminte se transformau în iele sau rusalii, cum li se mai spune prin aceste părţi. În această sărbătoare, femeile nu lucrează, iar bărbaţii pun ramuri verzi de tei la poartă, la intrarea în casă sau pe la ferestre, pentru a-şi ocroti familiile; cei care nu respectă această datină sunt pedepsiţi de iele. Din când în când, acestea mai răpesc câte un tânăr frumos, pentru a se juca cu el, după care este eliberat, însă dacă acesta pomeneşte ceva despre ce a văzut este schilodit sau chiar omorât de către iele.
În Oltenia, ielele sunt considerate fiicele lui Alexandru Machedon şi se numesc Catrina, Zalina şi Marina, care au băut toată apa vie din sticla pe care o pecetluise împăratul, pentru bătrâneţe. După ce au băut apa, s-au făcut zâne nemuritoare şi au zburat în lume. Nu sunt considerate rele, ci răzbunătoare pe cei care le ofensează, le provoacă sau le văd în timpul dansului. De obicei sunt invizibile, dar pot fi zărite câteodată în lumina lunii. Victima este adormită de cântecul lor şi de vârtejul horei ce se desfăşoară în jur, iar când se trezeşte rămâne pocită. În Prahova, se spune că ielele beau noaptea apa din fântâni iar cine bea după ele rămâne schilodit. Zânele se adună noaptea în cete şi zboară prin aer cu sau fără aripi, uneori în care de foc, şi parcurg distanţe foarte mari într-o clipită. Pot apărea pe stânci singuratice, în poieni sau în anumiţi copaci ca paltinul şi nucul, rareori la răscruce de drumuri.
Cum să te aperi de iele
Ca orice fiinţă mitică, nici ielele nu sunt invincibile, nemesisul lor fiind căluşarii. Dansul lor ritualic are puterea să dezlege farmecele zânelor şi să mai vindece pe cât se poate pe cei vrăjiţi de acestea. Alte metode mai sunt şi farmecele, descântecele şi vrăjile făcute de babele satului, care au nevoie de apă neîncepută, luată într-un ulcior nou, la o anumită oră a zilei, într-un anume loc (de exemplu, la hotarul satului).
Alte metode de protecţie împotriva ielelor sunt portul de usturoi, busuioc, pelin, frunze de nuc sau tei în buzunare sau să îţi faci cruce cu limba în cerul gurii ca ele să nu te vadă că te închini. În alte locuri se pune un ghiveci cu leuştean la geam sau se înfinge craniul unui cal în gard pentru a ţine zânele la distanţă.
Cercuri rămase în urma horei dansată de Iele
