Cine nu a vizitat, până acum, fermecătoarele locuri din Ceahlău nu ar trebui să mai stea prea mult pe gânduri. Poate, să reflecteze mai îndelung la momentul ales pentru vacanţă – de 1 mai, staţiunea Durău a fost plină la refuz, ceea ce nu este întotdeauna pe placul tuturor.
Mai ales dacă mergi la munte pentru a te odihni şi, special, de a scăpa de vecinii „bine crescuţi” care ştiu să se distreze cu manele date la maxim şi grătare sub balcon… Aşadar, exceptând posibilii mârlani pe care îi poţi întâlni chiar şi în inima Parcului Naţional Ceahlău, totul este acolo minunat. Dar să le luăm pe rând.
Staţiunea – pensiuni, hotel şi mănăstire
Staţiunea Durău nu este câtuşi de puţin mare. Pensiunile sunt aproape unele lângă altele, iar pentru cazare (cu preţuri cuprinse între 70 şi 120 de lei – fără mâncare) este bine să sunaţi la telefon înainte de ajunge aici, mai ales că una se postează pe internet şi alta găseşti la faţa locului.
La hotel „Bradul” te poţi caza oricând şi chiar poţi sta bine-mersi cu 120 lei/noapte (cu reducere 20% dacă rămâi mai mult de două nopţi) dacă faci excepţie de câteva aspecte, precum: lipsa pliculeţelor cu şampon din baie, lipsa benzii de securitate de pe toaletă (aşa, să te convingi că s-a spălat după ultimii turişti), faptul că în fiecare dimineaţă trebuie să cauţi la bucătărie chelneriţa pentru a face comanda, faptul că preţul omletei cu caşcaval variază de la zi la zi (?!) faptul că dacă se sparge un pahar cu suc pe jos, în sala de mese, îţi vei lipi pantofii trei zile de gresie.
În rest, se doarme bine (dacă nu ai neşansa să se cazeze lângă tine nişte vajnici apărători ai manelelor), se mănâncă mulţumitor, iar aerul de munte face toţi banii, cum se spune.
În staţiune se poate vizita Mănăstirea Durău, o ctitorie din sec XVII a uneia din fiicele domnitorului Vasile Lupu, pictura fiind realizată către marele artist Nicolae Tonitza.
Gâfâind prin pădure
Pentru o plimbare pe unul din traseele din Parcul Naţional Ceahlău, taxa de intrare este de 3,5 lei/adulţi. Sfat: dacă nu sunteţi un împătimit al muntelui, ci un simplu sedentar de birou, care crede că a veni la munte înseamnă a ieşi din maşină, cinci minute, a respira puţin aer curat şi a intra apoi, repede, în camera de hotel, nu vă duceţi pe munte! Ascultaţi un sedentar care nu a respectat acest sfat minim şi s-a amăgit, crezând că distanţa prezentată pe hartă e la fel de mică şi în realitate.
Ce s-a întâmplat: un traseu Durău (850 metri altitudine) - cabana Fântânele (1.220 metri altitudine), estimat de cunoscători a fi realizat într-o oră şi jumătate, l-am făcut în patru ore. După care, traseul Cabana Fântânele-Cascada Duruitoarea (1250 de metri), estimat de profesioniştii muntelui a se efectua în 45 de minute a fost făcut în trei ore.
Exceptând durerea atroce de picioare, disperarea de a nu se termina niciodată drumul abrupt, frustrarea de a fi depăşit chiar şi de bătrânele de 60 de ani (?!) şi enervarea de a vedea că până şi în parcul naţional există mârlani care aruncă pungi de plastic în pădure sau rup flori, drumul este extrem de frumos, pădurea, minunată, ca într-o poveste.
Cabana Fântânele este însă un loc de neînţeles pentru cei neobişnuiţi cu aşa ceva; o sală de mese destul de îngrămădită, în care mirosurile se amestecă exploziv, preţuri mult mai mari decât în staţiune (o cutie cu bere clasică – 9 lei!), dormitoare cu minim şapte paturi (15 lei/noapte/pat) şi … cam atât.
Cascada Duruitoarea este însă fantastică, deşi traseul este atât de dur (repet, pentru cei neobişnuiţi cu drumeţiile pe munte), încât ai impresia că nici Niagara n-are merita atâta efort…
Explicaţii foto:
1 – Cabana Fântânele
2 – Cascada Duruitoarea
