După lecturarea acelei misive care a servit drept subiect articolului de saptamana trecută, din suplimentul “Vieţii libere”, aproape nu mi-a venit să cred că un producător de cognac de la mama lui s-ar gândi să cumpere vin românesc. Ne-am dat cu presupusul de unde era vinul, poate din Georgia, din Basarabia etc. Poate am înţeles greşit şi, de fapt, francezul nu dorea să cumpere vin, pentru că, nu-i aşa?, de ce ar cumpăra un producator de cognac vin de la un negustor din Galaţi, România?!
Ei, sursele noastre de încredere (adică d-l Emil Popa) ne-au mai servit două scrisori din anul următor (1889, anul Expoziţiei universale de la Paris, la care Lucien Foucauld a câştigat o medalie de aur pentru licoarea sa!), care fac oarece lumină în afacere. Sunt scanuri şi nu au cea mai bună rezoluţie, aşa că am apelat la omul nostru de la Paris (d-l Bogdan Rusu) să ne ajute cu franceza lui de la faţa locului, dar şi cu abilităţile sale de detectiv filologic.
Reconstrucţia sa conceptuală s-ar traduce cam aşa: "Brunner îi scrie lui Foucauld (scrisoarea din septembrie) pentru a confirma oferta de vinuri albe făcută anterior de Roth (angajatul lui Brunner). Îl asigură ca recolta va fi foarte bună calitativ şi cantitativ. Cum recolta nu se va face decât la sfârşitul lunii, numai atunci îi va putea trimite eşantioane de vin şi lista de preţuri. Dacă pe Foucauld îl interesează vinurile, dar n-are destule butoaie, Brunner îi poate furniza vinul în butoaie de 700-750 litri". "În scrisoarea din octombrie se confirmă trimiterea a două eşantioane de vin alb, din Focşani, pe 22 octombrie. Are de vânzare 5.000 hectolitri de vin din care a trimis probele. Preţul e de 34 de franci pe hectolitru, fără taxe, livrat la Bordeaux. Vinul e în butoaie noi, butoaie 'pierdute' pentru Brunner, care trebuie deci plătite de cumpărător, jumătate înainte, jumătate la primire ".
Cam scump
După propria buchiseală, aş putea să contest doar preţul pe hectolitru, care pare foarte mare, mai ales după socotelile din precedentul articol, unde ne ieşise pe la 11 franci/hl. Aş zice că ar putea fi 14 sau 24 franci/hl. Cine ştie, erau ani foarte grei, anii filoxerei, aşa că o escaladare a preţului n-ar fi chiar imposibilă.
Dar, oricum, trecând peste aspectele pecuniare, cred că e clar: Lucien Foucauld chiar cumpăra vin (sau, cel puţin, dorea să cumpere) din Regatul României, vin alb din Focşani (aşa cum reiese din primul paragraf din scrisoarea din octombrie).
Intrebarea care se păstreaza ar fi: ce facea cu el? Folosea vinul ca să producă cognac, încălcând astfel regulile? Îl folosea pentru altceva, poate pentru un rachiu generic?
Eu cred că parcimonia lui Occam ne învaţă că cea mai simplă explicaţie e de-obicei cea corectă.
Aşa că îmi permit să închei şi acest episod cu aceeaşi frază, doar că acum doza de incertitudine s-a redus destul de mult. "Atunci când observăm pe lista unei degustări (organizată de această societate de iubitori ai vinului) un cognac Lucien Foucauld "circa 1890" nu putem să nu ne întrebăm dacă prin meandrele rafinate ale acelei licori frantuzeşti pur-sânge nu se simte cumva o iluzorie adiere de fetească albă sau plăvaie."
Mulţumiri pentru ajutorul acordat în mica noastră investigaţie domnilor Bogdan Rusu, George Moisescu, Marc Dworkin, Cezar Filip şi, în mod deosebit, domnului Emil Popa.
Ipoteze/ De ce ar fi cumpărat francezii de la noi?
Întrebarea rămâne: de ce ar fi cumpărat nişte producători francezi vin din Galaţi? Vinul ar fi fost cel mai probabil românesc, poate şi georgian sau basarabean (teritorii din imperiul rus, la acea dată).
Invazia filoxerei
În vreme ce în Franţa filoxera a lovit încă din 1868 (şi a durat aproape 30 de ani, până când s-au găsit metode eficiente de prevenţie şi până ca industria franceză să-şi revină), în România aceasta a fost semnalată abia în 1884. Aşadar, in 1888, anul desfăşurării poveştii noastre, viticultura franceză era în regăsire, iar cea românesca era în plin dezastru.
CITEŞTE ŞI: O pastişă din ISTORIA VINULUI şi COMERŢULUI gălăţean de la sfârşitul secolului al XIX-lea
Totuşi, dintr-un motiv sau altul, teribilei insecte nu-i plac solurile nisipoase. Iar trei dintre podgoriile apropiate Galaţiului sunt amplasate (fie şi parţial) pe un astfel de sol: Dealurile Bujorului, Nicoreşti şi, peste Dunăre, de la Sărica Niculiţel cât vezi cu ochii înspre mare. Asta ca să nu vorbim de locuri mai îndepărtate, cum ar fi Oltenia sau sudul Basarabiei.
Producţia de vermut
Nu trebuie sa fii un Sherlok Holmes ca să presupui că atât Lucien Foucauld, cât şi Noilly Prat nu cumpărau vinul pentru gustul său intrinsec, sau ca să-l revândă de ca şi cum ar fi fost al lor. Ci ca să produca din el distilat, respectiv vermut. Cred că sunteţi de acord că în aceste condiţii înalta calitate a vinului nu este cea mai mare prioritate. Totuşi, şi atunci, şi acum, mai ales în cazul cognacului, după regulile AOC, DOC etc., o atare practică nu ar fi fost permisă. Dar în secolul 19, în plin dezastru cauzat de filoxeră, ne închipuim că regulile aveau o rezistenţă mai redusă...
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
