* Fostul urmărit de Securitate se simte ascultat şi azi * Informaţii particulare * De ce vrea scriitorul să plece la Paris * Stelian Tănase, supărat pe CFR * Urechile politicienilor gălăţeni *
L-am întâmpinat pe scriitorul/ziaristul/istoricul/analistul politic/profesorul/fostul dizident Stelian Tănase la Gară. A coborât furios: cum credem noi că vor veni investitorii la Galaţi, dacă fac patru ore cu trenul, la o viteză mai mică decât pe vremea lui Carol I?!
I-am spus că avem şi aeroport, şi drum rapid, şi pod – încă de prin ´90. Doar că pe hârtie. Şi nu mai ştim unde-s hârtiile…
Pe drumul spre „Viaţa liberă”, unde avea loc lansarea cărţii sale, „Maestro”, scriitorul ne-a vorbit despre Paris, unde vrea să-şi ia o căsuţă.
Ca şi personajul său din cartea care urma să fie lansată, şi Tănase a fost un urmărit de Securitate: era prieten cu Dinescu, îl frecventa pe Steinhardt, pe Paleologu. Spune că era urmărit în permanenţă de şase oameni ai Securităţii şi o maşină. Agenţii notau şi ce cămaşă purta… Telefoane ascultate…
Scriitorul spune însă că şi azi îi sunt ascultate telefoanele. Am aflat-o în timpul interviului pe care l-a acordat la „Viaţa liberă”
- Spuneaţi că v-aţi muta la Paris. La fel ca şi personajul dumneavoastră, scriitorul Avram Duca…
- Sau ca şi Caragiale, căci avem mulţi oameni care au părăsit Bucureştiul, exasperaţi de lumea românească. Chiar de lumea în care Caragiale se simţise foarte bine – lumea gazetăriei, intelectualilor, politicienilor… El a intrat în politică cu Take Ionescu, bravo lui! Este un sentiment de exasperare pe care îl am şi eu, şi îl are multă lume, cred – avem trei milioane-jumătate de oameni care au plecat; nu ştiu ce ar însemna în plus că şi Tănase pleacă la Paris. Nu mă duc să muncesc: ultimii ani de viaţă – am şi eu o vârstă – să îi trăiesc într-un mediu mai civilizat, mai educat… Nu mai este Zidul Berlinului, pot să plec şi să mă întorc…
- De, sunteţi cetăţean european… Şi aţi avut oricum două cărţi publicate ”afară”.
- Exact... Dar a stârnit aşa o reacţie afirmaţia mea că vreau să plec! Ziarul a dat-o că şi plec. Nu, am spus că vreau să plec, nu că sunt pregătit să plec, criza asta a venit foarte rău. Dar mi-ar plăcea să stau într-o capitală europeană de mare cultură şi să văd filme, spectacole, să am librării bune. Înţelegeţi: este un mediu important pentru un artist. Am suportat mediul românesc vreme de 57 de ani, cât am acum, cu foarte multe neplăceri.
Eu am avut, dacă ştiţi povestea mea, foarte multe neplăceri cu autorităţile române, şi înainte de ´89 şi după ´89. Urmărirea mea de către servicii nu s-a terminat în 1989! A declarat unul la CNSAS, acela, Ureche, care era la Ministerul de Justiţie sub madam Stănoiu, că mă urmăreşte de când eram student. S-a lăudat că-l urmărea pe Tănase. Pe timpul comuniştilor, mi-au fost refuzate cărţile, aveam probleme cu Securitatea, am fost supravegheat, cenzurat. După Revoluţie, supravegherea a continuat, deşi, bănuiesc, cu intermitenţă se întâmplă asta.
- Aţi… văzut ceva?
- Ca să vă dau un exemplu: ieri, de pildă, eram acasă, şi în mansardă, am auzit o voce: „Unu-doi, unu-doi”… Tot ieri m-a sunat cineva, care era nemulţumit de interviul meu de la „Profesioniştii” şi mi-a vorbit ca un securist. Acum câtăva vreme, un tip s-a oprit în faţa casei şi fotografia numerele maşinilor care erau la mine în faţă… Situaţia este identică. Şi pentru mulţi oameni.
Principalii jurnalişti, diplomaţii străini, oamenii de afaceri sunt urmăriţi. De diferite servicii, nu sunt toţi la comanda cuiva. Îşi fac meseria: adună informaţie şi o vând, o trafichează. Nu am aşa, o viziune, că „Băsescu ne urmăreşte”. Nu, dar cred că serviciile se ocupă cu asta. Cred că sunt şi servicii private care se ocupă cu supravegherea.
Bine, sunt şi oameni de afaceri, oameni importanţi, care se urmăresc între ei. Când merg la negocieri, vor să ştie ce gândeşte acela şi încearcă să-l spioneze. Se adresează unei agenţii ca să-l spioneze. Sunt înconjuraţi de bodyguarzi… Sunt zeci de oameni care păzesc şi se ocupă şi de alte chestii. Să-l prindă pe unii care ţi-au furat maşina, ceea ce nu se poate întâmpla în nicio ţară civilizată! Sunt servicii plătite din bani publici care să se ocupe să nu ţi se fure maşina. E adevărat că Poliţia Română, dacă reclami că ţi s-a furat maşina, nu mişcă un deget! Ba îţi şi spune să te înţelegi cu hoţul, că-i mai bine.
- Deci; un motiv pentru a pleca?
- Vreau să spun că acest motiv de a fi exasperat de România e foarte temeinic! Întrebaţi-i pe cei care lucrează afară. Am fost acum la Frankfurt, am fost la Paris anul acesta – am probleme cu editurile care îmi traduc cărţile şi mă duc din când în când acolo. E foarte greu, că mă duc între emisiuni, care sunt în direct. Nu pot lipsi mai mult de trei-patru zile, pentru că am şi ore…
Şi după ce stai de vorbă cu un român de-acolo, prima dată îţi spune că îi e dor de-acasă, apoi începe să înjure România. Matematic - n-am auzit nicio excepţie care să nu confirme: după primele cuvinte melancolice, partea a doua a discursului este o critică acerbă! De ce a plecat, calitatea oamenilor, faptul că nu sunt cinstiţi, că sunt murdari, că nu sunt muncitori. Auzi toate criticile! Sunt oameni care lucrează acolo şi nu sunt fericiţi.
- Dar în cartea dumneavoastră, „Maestro”, este un Paris cenuşiu…
- Peste tot e viaţa grea, să nu ne imaginăm că la noi este Infernul, iar în altă parte, la New York sau la Paris, este Paradisul. Acolo oamenii au probleme la fel de grave ca şi la noi, poate mai grave, dar alt tip de probleme. Însă avem o situaţie de înapoiere vădită.
Să vii la Galaţi de la Bucureşti în patru ore cu trenul! 230 de km! Ce ţară-i asta? Pentru că locomotivele Stephenson englezeşti (atingeau 48 km/h, n.red.) circulau de două ori mai repede la mijlocul secolului XIX! Ce ţară-i asta?! Ce ţară-i asta?
Şi avem politicieni care de 20 de ani nu pot să rezolve această problemă, care nu este dincolo de imaginaţie. E incalificabil! Galaţiul fiind un centru industrial, un centru de tradiţie, un oraş la Dunăre. Nu este, să spunem, Tâncăbeşti, este un oraş mare, cu industrie, nu se poate aşa ceva…
Deci trebuie să-i trageţi de urechi pe politicienii locali, de la primar, prefect, deputaţi, senatori, să facă măcar o cale ferată rapidă Bucureşti – Galaţi. Investitorii nu vin dacă nu se mişcă repede. Mai puţin se face de la Paris la Londra – o oră şi jumătate. Asta-i România în momentul ăsta!
