Cristinel Luca

Cristinel Luca

Un gălăţean, vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a Transportatorilor de Pasageri

Marți, 14 Noiembrie 2017 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Preşedintele filialei Galaţi a Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Lucian Costin, a obţinut un mandat de trei ani în funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale a Transportatorilor de Pasageri (IPRU), organizaţie ce reprezintă, la nivel internaţional, transportatorii de pasageri din 24 de ţări. Alegerile au avut loc în cadrul Adunării Generale IPRU, desfăşurate la Istanbul, în perioada 7-9 noiembrie. Conform unui comunicat FORT, "delegaţia română a r ...

TERMEN-LIMITĂ | Plata impozitului pentru închirierea camerelor în scop turistic

Marți, 14 Noiembrie 2017 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Luni, 27 noiembrie, este ultima zi în care proprietarii care închiriază camere în locuinţe proprietate personală (între una şi cinci camere) trebuie să plătească cea de-a doua tranşă, reprezentând 50%, din impozitul pe venitul obţinut din chirie. Tot până la aceeaşi dată, trebuie plătită şi cea de-a doua tranşă din contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferentă acestor venituri din chirii, informează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi. P ...

Complex de dragaj pentru AFDJ Galați

Luni, 13 Noiembrie 2017 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Achiziţia de către Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi a unui complex de dragaj mai are câţiva paşi importanţi de făcut. Conform directorului general Dorian Dumitru, "pe 3 noiembrie a fost aprobată documentaţia pentru procedura de achizţtie publică a complexului de dragaj, de către Consiliul Tehnico-Economic al Regiei Autonome AFDJ Galaţi. Pe 8 noiembrie,  documentaţia a fost transmisă  pentru publicare în SEAP, în vederea validării. Valoarea complexului de dra ...

Schema de minimis, din nou în dezbatere

Luni, 13 Noiembrie 2017 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Primăria municipiului Galaţi pune la dispoziţia cetăţenilor, spre dezbatere publică, proiectul de hotărâre privind "Aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru acordarea reducerilor şi scutirilor de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri pentru întreprinderile care activează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Galaţi". Proiectul acestei scheme de minimis nu este o noutate, ci a mai apărut în spaţiul public la jumătatea lunii septembrie. Practic, acum, el e ...

Jurnalişti BĂTUȚI în direct | VIDEO

Vineri, 10 Noiembrie 2017 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Doi jurnalişti ai postului naţional de televiziune din Italia au fost bătuţi de fratele unui lider mafiot. Acest lucru s-a întâmplat în momentul în care reporterul îl întreba pe bărbat de legăturile cu o grupare de extremă dreapta. Drept răspuns, acesta i-a dat un cap în gură şi i-a lovit apoi de mai multe ori cu un baston pe ziarist şi pe cameramanul acestuia. Atacul a declanşat indignare în Italia şi a scos în stradă zeci de oameni, însuşi premierul sunându-l pe repo ...

Nor radioactiv inofensiv deasupra Europei

Vineri, 10 Noiembrie 2017 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Institutul de Radioprotecţie şi Siguranţă Nucleară din Franţa a anunţat că norul radioactiv care s-a răspândit deasupra Europei în ultimele săptămâni provine dintr-o facilitate nucleară din Rusia sau din Kazahstan, notează Deutsche Welle, preluată de realitatea.net. Măsurătorile mai multor staţii europene au confirmat un nivel ridicat de ruthenium 106 în atmosferă, în majoritatea ţărilor europene, a precizat IRSN. Ruthenium 106 este produsul unei reacţii nucleare şi n ...

Un congresman cere desființarea VIZELOR pentru români

Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 12:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
România este unul dintre puţinii aliaţi democraţi care nu se află încă în Programul "Visa Waiver" şi cred că acest lucru ar trebui să se schimbe, a declarat congresmanul american Dan Lipinski, citat într-un comunicat postat recent pe site-ul Camerei Reprezentanţilor din SUA, notează Agerpres. "Includerea României în Programul "Visa Waiver" ar spori cooperarea în domeniul securităţii, ar amplifica relaţiile comerciale şi economice şi turismul reciproc", adaugă Dan Lipinski ...

AGLOMERAȚIE mare la trecerea Dunării cu BACUL la Galaţi. IATĂ care este cauza

Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 00:02 | Publicat în Regional
Aglomeraţie mare la trecerea Dunării cu bacul la Galaţi, începând de luni, iar situaţia se va prelungi încă cel puţin o săptămână. Motivul este dat de faptul că "Oltişoru 3", unul dintre cele două bacuri mari cu care se făceau traversările, este în reparaţii, la Brăila. "A intrat în recesificare, de luni", ne-a precizat Grigore Crăciun, şef flotă Navrom Bac. "Îi schimbăm elicele, pentru că s-au stricat în gheaţa de iarna trecută. Recesificarea este o operaţiune p ...

Noua conducere a Regionalei ANAF Galaţi, numită temporar

Vineri, 10 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Schimbările produse recent la conducerea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi, despre care "Viaţa liberă" v-a informat deja, au un caracter temporar şi au fost decise prin Ordin al preşedintelui ANAF, informează un comunicat remis de instituţia gălăţeană, ca răspuns la solicitarea noastră. Astfel, fostul director general, Eugen Ciorici, "a fost mutat temporar în funcţia publică de conducere vacantă de şef administraţie AJFP Vrancea (ca urmare a ...

Cinci milioane de lei în plus la bugetul de stat

Vineri, 10 Noiembrie 2017 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi au finalizat, în octombrie, 36 inspecţii fiscale la 23 de firme şi 13 persoane fizice, în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare la bugetul de stat în cuantum de 5 milioane lei şi s-au aplicat şi 17 amenzi, în valoare de 45.000 lei. "Principalele nereguli au fost constatate în modul de stabilire a impozitului pe profit, a impozitului pe venit şi a taxei pe valoarea adăugată. S-au mai constatat nereguli privind ...
Pagina 900 din 981