Merg să culeg porumbele. Că-s tare bune de foame şi de leac poamele astea de porumbar spinos şi spontan şi locuitor prin garduri naturale, prin liziere, aiurea şi peste tot! Mă duc să culeg multe porumbele, că suntem mulţi la masă, vine iarna...şi mai mare dragul să mă sui în pod şi să aduc pentru masa de prânz, că aia de dimineaţă şi aia de seară au fugit de acasă!... Mă duc să culeg porumbele de lângă cimitir. Peste drum de locul unde hodinesc robii şi roa ...

  Unchiul Petrea (fratele lui tata) vine la noi (din când în când) şi ne aduce bucurii. Aduce peşte pentru toţi. Nu mult, dar destul. Şi (în special, nouă, copiilor) ne aduce bomboane dropsuri şi halva. Dropsurile şi halvaua ni se par o minune. În ochii noştri sticlitori de bucurie până la extaz, chiar sunt o minune aceste substantive comune, însă aşa de rare încât Academia Română ar trebui să le declare substantive proprii şi să le scriem cu literă iniţială maj ...

  Sunt mică, mică, mică...dar nu prea mi-i frică de oricine, de orice, oricum, oricând! Da, sunt mărunţică! Dacă vrea, cineva poate să mă ia şi să mă pună în buzunarul de la piept (nu suport alt buzunar) şi să mă ducă la capătul lumii (nu la sfârşitul lumii)!... Dar, deocamdată, pasc vacile pe marginea şoselei care duce la Cruceanu...şi capătul lumii (pe viu) rămâne doar un vis, doar o iluzie, doar o fantasmă în sufletul şi mintea unei fete cu picioarele goa ...

Odinioară (când mă încălţam cu opincile pe dos şi beam apă de unde cântă broasca) anumite mame îşi legau pruncii sugari de piciorul patului şi plecau la muncă, la horă, la cleveteală, la biserică, la băut...Imaginea unui copilaş priponit şi singur într-un chiler este terifiantă. Acest obicei barbar m-a răscolit pentru totdeauna. Nu poţi rezista, nu poţi să nu te cutremuri când vezi o fărmătură de om zvârcolindu-se pe o rază de-un metru (cât era de lung fitilul, s ...

  Acolo, sub trandafirul sălbatic, încărcat cu flori mai multe decât frunze, printre lacrimi şi gâze...acolo am cunoscut-o. Adică aici, trebuie să spun... Stau cu cartea deschisă la pagina despre Ea. Şi nu-mi vine să cred că este. O citesc şi o recitesc. O recit. O recit pe spate, pe burtă, pe genunchi, în genunchi, pe picioare, în picioare...Şi nu-mi vine să cred că este. După cum înţeleg, Ea există şi teoretic, şi practic, şi noaptea, şi ziua, şi înainte de n ...

Ca şi cum nu m-ar vedea, ca şi cum nu ar fi auzit nimic (am strigat-o să vină la gardul de cătină, toată noaptea, în zadar), trece pe lângă mine, cu căldarea în mână, spre cişmeaua din vale, să ia apă, să-şi bălăcească tălpile şi gleznele în teică, să-şi clătească ochii şi să se uite la cerul de unde speră/aşteaptă să-i alunecadă (cum zice un romantic întârziat în prezent) în grădină măcar o pană din aripile Zburătorului acela atât de râvnit, dar a ...

Sunt pe mirişte. Pasc lăptăresele şi stau la umbra snopilor de grâu clădiţi într-o claie, ca la carte. Trebuie să vină căruţa s-o ia şi s-o ducă pe arie, unde batoza "umblă" de rupe pământul. Pe arie miroase a sudoare şi a pâine, a doamne-ajută şi a târâş. Târâşul e o frânghie foarte lungă (lungă până unde se odihnesc/mocnesc amintirile), frânghie care înconjoară mormanele de paie ieşite din burta batozei proletare; apoi, capetele funiei se unesc şi se leagă ...

  Îmi fac morişcă din cărăbuş. Slavă Domnului, cărăbuşi sunt cu nemiluita! De greutatea lor, se rup crengile jugastrului, nu glumă! Că ăştia nu prea se odihnesc pe alţi copaci. Numai în situaţii de urgenţă (lipsă de spaţiu) poţi vedea cărăbuşi în salcâm. În rest, numai şi numai pe jugastru. N-am înţeles de ce, nu am găsit explicaţii...nici nu mai caut, mai ales că (acum) nu mai sunt nici jugaştri şi nici cărăbuşi... Doamne, ce mulţi! Umbresc soarele, ...

  Mâncasem fructe de umbra-iepurelui...(asta-i o plantă erbacee, cu foarte multe denumiri populare, printre care şi "mătură verde")...nu mâncasem multe, dar simţeam un fel de plutire, o ameţeală călduţă, un soi de sindrom vertiginos (de tip posttraumatic), o senzaţie de aiureală plăcută, de alunecare pe un deal cu flori de câmp...Săream într-un picior (când pe stângul, când pe dreptul), aşteptam că mă desprind de ţărână, afişam o veselie nemaipomenită pe ochi ...

Sunt mititică. Şi de vârstă, şi de statură. Mititică şi cu picioarele goale. Şi cu părul ondulat. Nu ştiu cât de mică sunt, dar, dacă nu merg la şcoală, înseamnă cu nu-s mare. Nu-s mare, însă tare mi-i dragă mama. Şi vreau şi eu să-i fiu dragă, să mă alinte, să mă mângâie pe obraji şi pe frunte, să-mi atingă mâinile, să-mi spună cuvinte de leagăn şi de legănare, să-mi spună că o să cresc mare şi frumoasă, o să mă duc la şcoală şi o să învăţ ...