* L-am visat acum două nopţi pe Dănuţ Andruşcă, era un stimabil portar la hotelul... Hm, mă rog, i-am uitat numele, dar era îmbrăcat atât de frumos (el, nu imobilul din familia horeca), în acea ţinută uşor cazonă, îşi scotea şapca la trecători, adică la turişti, şi le deschidea uşa culisantă. Ptiu, ce amăgire, ce coşmar menit să-i strice reputaţia tizului - el e ditai ministru, nene, cum să deschidă uşa culisantă a pensiunii de două margarete?
* Daddy îl susţine pe Popa de la Suceava, cel mai nou popă de la căpătâiul învăţământului autohton, afirmând că nu oricine ar putea absolvi Facultatea de Electronică, aşa cum s-a descurcat agramatul adus din Cetatea de Scaun. Păreri aproape nepertinente:
1. Popa cel nou n-ar fi primul şef de minister al Educaţiei care ar da chix, ar fi culmea să-i aruncăm în spate neajunsurile din sistem. Avantajul sau răul cel mai mic ar fi că toate televizoarele din şcolile româneşti s-ar bucura de şurubelniţa unui priceput depanator, de Popică-deviaţie-gramaticală-mică. Şi de ce să nu se bage şi la calorifere?
2. Nu pricep de ce n-a inventat Livache şi un post de profesor de atelier al Guvernului, şi-aşa avem cea mai mare schemă din Europa. Să fi avut şi un ministru de traforaj.
* Klaus Iohannis a acuzat, acum două seri, la depunerea jurământului de către minionii lui Dragnea, ţopăiala guvernamentală social-democrată. Da, ţopăială, iarăşi ţopăială. O ţine langa cu acest termen nu excesiv de savuros, ţopăială, de ce nu s-o fi dus spre vreo nişă? Zumba guvernamentală, Tae-bo de coaliţie, spinning parlamentar...
* Mihai Fifor, ministrul Apărării reloaded, a afirmat la audierile de luni dimineaţă că-şi doreşte ca România să aibă un submarin pe persoană fizică autorizată. Altfel am trece peste grijile cotidiene, nici n-ai mai simţi că plăteşti lunar taxe şi impozite dacă ţi-ai reaminti zilnic că avem submarin. Bine, la noi s-ar numi altfel, subdragnea.
* Primarul din Piatra-Neamţ care a inaugurat nişte veceuri de şcoală este de părere că informaţia a fost "coafată". Iată o situaţie neaoşă care se poate traduce astfel: Edilul a tras apa de păr.