* Elena Udrea ar reveni în țară ca să facă închisoare, eventual vreo două decenii la Jivala, însă nu-i dă voie țara care o ține momentan în chirie. Ea deja s-a echipat marinărește (e o glumă proastă pentru românii care lucrează pe mare sau pe Dunăre, dar mă servesc de contraponderea că aceștia au un simț dezvoltat al umorului) și urlă pe la aeroport că vrea acasă, că trebuie să-și ispășească pedeapsa și alte lucruri pe care le-ar bascula din cavitatea bucală orice om normal care a furat puțin câte puțin. Dacă a furat, doar n-o să mă substitui completului de judecată.
* Hai, fată, acasă, ca să faci pârnaie, parcă vezi că asemenea i se adresează neamurile din Buzău ale lui Nuți, hai, fată, că s-au creat condiții ca lumea, lasă țara aia bananieră din America Centrală! Iar Leana, plânsă toată, de nu-i mai identifici rimelul pe chip, se bandajează în semn de protest cu leucoplastul de la sectorul de îmbarcări bagaje, ce mai, e o tragedie pe acolo, nici nu-mi mai vine să duc povestea până la capăt... Băi, ce dramă pe femeia asta – ne-a dat frunza la o parte cât era ministru al Turismului, a făcut gale de box cu pumnii în buzunare, s-a împrietenit cu președintele României din acea vreme (sau, mă rog, era dinainte, dar astea sunt detalii), adică a avut atitudinea firească pentru a ne merge mai bine. Mai ales ei, dar iarăși patinez în păcatul amănuntului. Blestemată fii, Costa Rica!
* Klaus Iohannis a fost amendat ieri de CNDC pentru că a folosit termenul „penali” atunci când s-a referit la politicienii care încearcă să discrediteze DNA-ul. A greșit domnul președinte, nu așa se procedează, boss! Trebuia să-i facă doctori, ingineri, profesori, niciunul dintre ei nu e amator.
* Ah, ca să nu uit, șeful statului are de achitat pentru această eroare fix 2.000 de lei. Din leafa de președinte s-a mai tăiat, parcă vezi că mâine-poimâine o să revină bietul om la meditații.
* Grădinița devine obligatorie de la cinci ani, este un proiect de hotărâre pe care l-am mai pomenit în această rubrică. Am impresia, sper să nu mă înșel, că doamna Vio de la Palatul Victoria a interpretat astfel această informație: Domnu’ Liviu, dacă dumneavoastră o să vă dea șase ani, n-o să mai faceți grădi...