Răcorim România. Dar nu pentru toți

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Răcorim România, iată un slogan care nu poate să dea decât foarte prost în contextul celor mai recente evenimente din țară. Nu s-a răcorit încă republica lui Daddy? Nu, pare-se, dacă ne îndreptăm atenția spre modificările din Codul de Procedură Penală...

* Pistol, spray paralizant, rozetă. Acestea sunt doar câteva piese care nu ar trebui să lipsească din arsenalul oricărui român de rând care - dacă sunt adevărate nenorocirile izvorâte de votul despotic de luni seară - devine astfel o țintă. Paranteză: n-am parcurs nici măcar două rânduri din stufărișul luat la mână de comisia lui Cisiordache, însă am o mare calitate . găsesc foarte repede câteva repere, oameni de bună-credință care nu alertează degeaba micul IQ din popor. Printre altele, înțeleg că filmările nu vor mai constitui probe în instanță. OK, cu toate că nu este nimic în regulă, deci suntem nevoiți să coabităm cu bastonul sau cu bâta de baseball decât să ne mai chinuim să filmăm potențialul infractor cu smartphone-ul. Serialele de pe Netflix se vor muta în realitate. Și nici nu mai dăm bani pe abonament.

* Dragnea ar trebui să organizeze un nou miting contra abuzurilor, după simulacrul de democrație de acum două zile. A votat statul paralel la două mâini, nu-i așa?

* Sunt conștient că rubrica de față e limbă japoneză de la țară pentru mulți contribuabili pe care îi interesează doar Exatlonul și Bravo, ai stil! Da, e și aceasta o explicație pentru care a ajuns să conducă Guvernul o duduie greu de numit la șefia unei asociații de proprietari.

* Răcorim România, așadar, dar nu toți. Sau nu pentru toți. Cum să fiu eu, un oarecare, inclus în echipa care va beneficia de pe urma acestei operațiuni? Evident, nici nu mi-am stabilit un asemenea target. Precizarea este pentru filosofii care decretează că românul dorește priponirea hoțului doar pentru că n-a avut și el ocazia de a buzunări ceva/pe cineva.

* Astăzi și mâine, poate întreaga săptămână, voi încerca să mă delimitez de caterinca din Rusia, de Mondialul care, iată, ne aduce prejudicii. Măcar atât a știut și Cisiordache, să joace o diversiune: Lasă fraierii să se uite la fotbal și noi gâdilăm țonțoroiul în Parlament!

Citit 1089 ori Ultima modificare Marți, 19 Iunie 2018 20:57

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.