* Cum să spui, madam Dăncilă, că suntem din punct de vedere economic tigrul Europei? Cine ți-a desenat prostiile alea pe foaie, chiar nu realizezi când cineva urmărește să-ți arunce oiștea în gard? Doamne ferește să-ți scrie careva pe un A4 că deținem bomba atomică, ăia suntem, ne rade binomul Trump-Kim de pe glob!
* Are cineva curaj să-i spună doamnei Vio de la Palatul Victoria că suntem Tibru’ bătrânului continent? Crezi că nu te-ar corecta, măcar așa, ca să pozeze în vigilentă. Nu-i tot mai clar, Eufrate, că sunt toți (știu ei la cine mă refer) o apă ș-un pământ?
* Dăncilă, ca să-și dea mâna, căci de la o vreme cam devenise banală, a rostogolit din buzele maxilarului o sumedenie de drăcovenii. S-a întâmplat acum două zile, cu ocazia acelei moțiuni fără noimă: Banca Monetară, în loc de Banca Mondială, în loc de legitim a pronunţat „legim“, iar „în pofida“ s-a transformat „în profida“. Apoi, ca să pună capac, angajata lui Dragnea a tras linie: „Inflaţia este pur statistică, ea nu reflectă efectiv evoluţia continuă a preţurilor şi efectul real în buzunarul cetăţeanului.“ Într-un târziu, premierul a concluzionat că „dezinformările“ USR-ului sunt minciuni. Mă rog, putea spune și că dezinformările sunt neadevăruri, dar s-ar fi încurcat. Prea multe consoane și vocale...
* Sunt „inundanții” în toată țara, ca să frazez cu talentul unic și irepetabil al premierului României.
* Și tot distinsa doamnă din Videle ar trebui să ne anunțe că e în plină desfășurare Campionatul „Monetar” de fotbal...
* Pare-se că nu las nicio dâră de opinie despre eliminarea Germaniei de la Mondialul din Rusia. Aș! Numai că avem o problemă: proverbialul autocar nemțesc se tolănea în autogara lui Nicolicea.
* Vă servesc și cu un dialog de sezon, o discuție făcută în grabă în epoca tehnologiei:
- Spuneți-mi, vă rog, adresa dumneavoastră de e-mail!
- liviudragnea arond...
- Liviu Dragnea, legat?