Numărul suedez

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* Muncitor mai e băiatul de lângă Cluj-Napoca, serios, perseverent... Să vezi din avion (sau chiar din autoturism) salutul călduros adresat afacerii conduse de Dragnea, asta înseamnă cu adevărat detoxifiere. Nu știu dacă mai este nevoie și de ploaie acolo.

* Altfel, vorba lui Creangă, ce s-a sădit pe lanul ăla din inima Ardealului, o să găsim și în hambare. Că vine toamna, că se fac cei patru ani de guvernare, d-astea...

* Pe bune, numărul suedez apare pe toate gardurile. Mă refer la fotografiile devenite virale acum câteva zile. De pildă, apare MU și pe site-ul lui Manchester United. Lăsați-o naibii de treabă!

* Purcelușii bipezi care s-au lăsat filmați pe plaja de la Mamaia amenajată special pentru copiii cu dizabilități sunt rugați să renunțe la dreptul de a vota. Măcar cu atât să ne consolăm.

* Klaus Iohannis a promulgat prima dintre Legile Justiției la o zi după ce a apărut la televizor ridicând metaforic din umeri. Vorba aia, nu putea să fie învins numai Emil Constantinescu. Iar președintele pare să se fi bronzat corespunzător înainte de a face acest enunț - cum o fi reușit, doar se știe că în România n-a venit vara anul acesta?!

* Poveste de la Cotroceni. Scurtă, ca un teatru radiofonic. Femeia de serviciu, prinsă cu toate cele până peste cap, îi aruncă din vârful buzelor un reproș șefului statului: Ce ați făcut, dom’ președinte, aseară? Pe cuvântu’ meu de femeie cu cinci copii acasă, nu mă așteptam la așa ceva și, vorba aia, sunt de câțiva ani la dumneavoastră. Chiar nu-mi vine să cred, vă știam altfel, domnule Klaus! Ați dat Justiție pe covor, nu-i posibil așa ceva... Acuma, de strâns, cine strânge?

* Știți ce scrie pe poarta Cotrocenilor? Nu surprinde pe nimeni. "Atenție și îngrijorare: Câine rău."

* Veștile bune se țin lanț. De la 1 august se scumpesc iarăși gazele, consumatorii casnici urmând să plătească aproximativ cu 6 la sută mai mult. Concluzia e limpede: riscul de a sări în aer - aici nu mă refer la sondaje - scade vertiginos.

Citit 1104 ori Ultima modificare Vineri, 20 Iulie 2018 17:46

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.