Ventilator cu de toate

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Specialiștii ne pun în gardă cu privire la riscurile pe care le implică prezența unui aparat de aer condiționat. Funcțional, căci alea decorative (unde prinzi un meșter în august ca să ți-l depaneze?) nu mai supără pe nimeni. Susțin medicii că aerul condiționat ne poate îmbolnăvi sau chiar îngrășa. Un ventilator "cu de toate" pare a fi varianta de mijloc.

* O veche cunoștință, întâlnită într-un spațiu destinat doamnelor (la mall, nu în bucătărie, misoginilor de mâna a doua!), mi-a reamintit că suntem imediat după sirieni în topul mondial al migrației. Nici n-am mai stat mult, am fugit.

* Medicii ne spun că berea cu aromă de fructe (ho, aia nu e bere, să i se spună altfel, ne face de râs, nu alta!) este foarte periculoasă pentru sănătate, n-avem nevoie de argumente suplimentare. Când umpli paharul cu apă de la robinet, nu ți se pare uneori că întâlnești un gust plăcut de pulpă de rugină?

* Românii se duc la film sau participă la activități sportive mult mai rar decât majoritatea indivizilor din Uniunea Europeană. Da, dar măcar noi știm să ne marcăm cu stil teritoriul - ați văzut câte piscuri de coji de semințe rămân după o producție indiană?

* Un polițist a fost filmat în timp ce-și agresa soția în curtea Ambulanței din Satu Mare. E bine, totuși, când vezi un om al legii în vână maximă, îți crește inima.

* Am auzit la știri că prin septembrie am putea fi vizitați de temperaturi caniculare. Și ici, și colo, mai peste tot în țară, mai ales acolo unde e podiș sau câmpie. Hm, atunci când se simte cu baioneta la os, românul e în stare să se dea de gol, să depene și ce nu a mâncat. Așadar, ca să scape de gradele care-i provoacă transpirație în exces, gălățeanul de rând sună repede la ANM sau direct la Busu, ca să fie limpede că în zona lui nu e nici podiș, nici câmpie, bașca dealurile sunt mai încolo, iar munți niciodată. Și nici autostradă sau aeroport, ca să nu mai zic că nici nu are nimeni de gând să le ridice în zonă. N-avem nimic, deci suntem salvați. Se poate direct să ningă?

Citit 781 ori Ultima modificare Miercuri, 15 August 2018 16:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.