Creditele din trafic

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Mă tot gândesc de ceva vreme, oare nu se pot cumula momentele în care cedezi trecerea unui pieton îndrăgostit? Azi strângi o unitate, poate chiar ți s-a întâmplat să oprești în fața unui cetățean cu telefonul la ureche care trata strada cu spatele (în acest caz s-ar impune două sau trei puncte de premiere), mâine îți mai pică în plasă o doamnă de vârsta a III-a, o Carmen Dan, ceva, și te-ai prezenta cu alt elan la întâlnirea inopinată cu polițistul de la Rutieră. Nu ați acordat prioritate la trecerea de pietoni, actele la control, vă rog, iată un start neprietenos de dialog, mai ales când riști să ți se frângă permisul de conducere de la cavitatea facială... Nu vă supărați, am credite, așadar lăsați-mă să-mi văd de ale mele, îmi izvorăște o variantă de răspuns foarte eficientă, mai ales că mă știu drept un conducător auto din cale-afară de generos. Nu se știe cum, într-o zi ploioasă, cu bulevardul ușor inundat, apare în locul indicat pentru cocoțarea pe zebră un mustăcios care, zilele astea, se dă cu Irinuca în concediu. Poate că nu-l zărești, poate că din grabă forțezi ocolirea așa-zisului obstacol, de ce să fii sancționat drastic de purtătorul de caschetă? Îți confiscă o viață, ca la jocurile electronice, și mergi mai departe în labirintul existenței. Ho, ziceam și eu așa!

* Paula Tănase, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, primul candidat la noua selecție organizată de Ministerul Justiției pentru funcția de staroste al DNA, este unul dintre magistrații care l-au lăudat în agora pe jupânul Tudorel Toader. Ce să facem cu informația asta? E rumeguș, pe bune, nu aici voiau băieții să se ajungă? Este doar o confirmare, nimic mai mult.

* Virusul pestei porcine ar fi ajuns în municipiul Brăila. Nimănui nu-i este bine în aceste zile, din nefericire. Românul va rămâne până la Crăciun fără leguma de bază. Merit asomare pentru această glumă tristă.

* Încă una, la fel de inutilă. Niște elevi români au câștigat patru medalii la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale. De fapt, cel mai probabil ai noștri le-au șters computerele ălora din Occident (de praf, de filme piratate). Cam pe aici se situează creierele generației Y (millenials). Totuși, să nu ne facem speranțe deșarte - și ele vor emigra.

Citit 1110 ori Ultima modificare Marți, 21 August 2018 19:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.