CFR Cluj e Dăncilă 2

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Primăria Constanța a aruncat 150.000 de euro pe trei WC-uri ecologice, dar investiția n-a fost lansată la apă din cauza unui motiv ilar: nu există personal care să păzească privatele de pe domeniul public. Ș-apoi, încerc să mă simt pentru cinci minute constănțean - credeți că mi-ar trebui gardian după ușa care îmi ascunde rușinile?

* Să nu fie cu bănat, dar acum două seri s-au jucat meciuri importante pentru cei care mai cred că fotbalul mioritic mai poate fi considerat fenomen social. Aș, never, nada, konec filma. S-a terminat, merită o șansă și alte discipline. Prin urmare, pot spune că CFR Cluj, campioana României, este această Dăncilă a soccerului european.

* După naționala de fotbal a Indiei, retrasă de la Campionatul Mondial din 1950 (în Brazilia s-a ținut chindia) deoarece FIFA nu i-a permis să joace fără ghete, CFR Cluj a fost eliminată din Europa League din același motiv: nu e voie cu desculți!

* Încă una, numai una, promit, doar e caldă impresia. Văzându-l pe portarul lu' FCSB, mi-am adus aminte și de goalkeeperul lui PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu și bătută marți ca hoții de gloabe. Ăștia, la purtătorii de mănuși enumerați mă refer, nu-s buni nici ca oameni de curte: ar băga toate muștele în casă.

* Ieri am serbat ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Scuze pentru titulatură, e lovită de redundanță (e numele oficial, nu mi-am băgat nasul să-l modific), doar n-o să vedeți vreodată violență care să excludă sexul slab. Comentariul îi aparține moldoveanului din mine. Sunt deja copleșit de regrete, chiar dacă e tardiv.

* Zilele trecute, discutam c-un substantiv propriu aflat în lista-mi de așa-ziși amici de Facebook. Eram în timpul emisiunii de radio, iar el mă asculta on-line și l-a pus necuratul să mă întrebe de ce mă iau de Dragnea și Dăncilă. Deloc întâmplător, interlocutorul dă cu sapa tot în mass-media, adică ar trebui să practice un soi de jurnalism. L-am întrebat dacă cele două ființe la care face referire știu cum este să fii în Opoziție, dar a mimat habarnismul. Multe lichele, puține medicamente.

Citit 834 ori Ultima modificare Vineri, 31 August 2018 15:29

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.