Vremuri de graham

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* M-a împins dorul de ducă la bulgari, mai exact la Balcic, așadar am avut nevoie de buletin la trecerea frontierei de stat. Din cârdul de mașini care aluneca spre litoralul impozantelor cefe (dragi prieteni și vecini, am vrut a scrie), a mea și încă o cratiță pe roți au fost oprite de milițianul Gheorghiev. Voia să-mi viziteze portbagajul, iar eu nu aveam nimic împotrivă. Nu-mi permite legea să jonglez cu alternativa. You have pork here, m-a întrebat pe un accent rusesc purtătorul de bască à la frontieră? Dear officer, am încercat să mă dau pe lângă el, there is no food, nothing, bașca îmi era foame și mai erau vreo 40 de minute de mers. Do you have pork salami, a continuat el, ca și cum vorbea la pereți? Tocmai ce-mi înmuiasem anvelopele într-o baie de spumă anti-pestă porcină africană, deci începusem să pricep de ce insista tovarășul de la sud de Dunăre. Nu se impunea un dialog de cenaclu, un război al argumentelor, cu toate că mi-aș fi dorit din suflet să-mi explice nenea grăniceru’ cum mama naibii poate fi preparat un mezel din carne de Ghiță contaminat și în ce fel i-ar putea afecta, doar aflându-se în bagajul meu, pe confrații din Bulgaria. Cam pe aici ne aflăm și noi, în aceeași măsură știm să ne apărăm de nenorocirile planetei, avem mare noroc că Dumnezeu are un dezvoltat simț al umorului. Totuși, măcar o pușculiță în formă de suină să-i fi arătat brigadierului...

* Un șoarece a fost filmat printre covrigi, la o patiserie din Oradea. Nimic nu este întâmplător:

1. Oradea, da? Adică în cel mai lăudat oraș din România este imortalizat un ronțăilă printre produse de patiserie.

2. Nu carne, covrigi, pe acolo își făcea veacul nenorocitul. E clar că ne așteaptă vremuri de graham.

* Dragnea și-a dus colegii (subalternii, dar are mai multe silabe) la Neptun în weekendul precedent. La sărăcie, la Neptun. Cu alte cuvinte, nici la PSD nu mai e lapte și miere.

* Când fetele se înfierbântă, să nu stai în calea lor, a declarat Codrin Ștefănescu după cearta dintre Gabriela Firea și Carmen Dan. Cum fac fetele când se înfierbântă, Codrine? Ți-a zis un prieten, nu-i așa?

Citit 976 ori Ultima modificare Luni, 03 Septembrie 2018 17:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.