Am slalomat recent până la un centru de schimbare a bancnotelor naționale în valută occidentală. Și invers. Era singurul deschis într-o seară de duminică - na, farmaciile, casele de pariuri și exchange-urile ce mai consumă energie electrică la acea oră. Au și pentru cine. M-au traversat câteva idei, unele de-a dreptul cretine:
1. Accesul înăuntru nu era chiar facil, așa cum pare teoretic, coada se întindea până afară. Se păstra limita de discreție, s-ar nuanța într-o instituție bancară.
2. Nu știu de ce pot paria că fiecare se cunoaște cu fiecare, ca în mediul rural. Cred că eram singurul intrus, aveam impresia că am "asaturnizat". Astfel se numește, bănuiesc, aterizarea pe planeta Saturn...
3. Liniștea din incintă era asurzitoare, bine că o ard eu poetic. Doar mașinăria care număra insensibilă cașcaval rupea norii de tăcere apăsătoare. Mă cuprinse necesitatea strănutului, dar m-am abținut până când am trecut pe celălalt trotuar. Dacă s-ar fi gândit vreunul că încerc să atrag atenția sau să decuplez camerele de supraveghere?
4. Numărul de tatuaje al intelectualilor aflați la coadă se apropia amenințător de cel al zerourilor de pe hârtiile colorate împinse pe sub geam. Iarăși reprezentam minoritatea, bașca venisem cu un prurit demn de oprobriul public. E ca atunci când mă dojenea bunica, Dumnezeu s-o ierte, mă, pe tine te mănâncă pielea!
5. Se merge - e pe verificate - și pe serii și numere de buletin spuse pe de rost, precum poezioara cățeluș cu părul pe bigudiuri. Poți să reciți în fiecare zi datele personale ale doamnei Vio de la Palatul Victoria, de pildă. Și poate că, săraca, nu dispune de atâta cash.
6. Da, veți spune, bine că te-ai trezit să comentezi. De unde aveai valută, derbedeule, mașină de scris și droguri de la peneleu și penețeu?
7. Oarecum, acela era centrul Galațiului despre care se zvonește că ar fi buricul economiei subterane. Sad but true, ca s-o parafrazez pe madam Dăncilă, atunci când găsește urme nestinse de porumbel pe halatul întins pe sârma de rufe.
