* Tu-du-list. Sintagma a fost recitată de doamna Vio de la Palatul Victoria după ce a lecturat Scrisoarea a III-a (varianta de mediul rural) în plenul Parlamentului European: "Am reușit să îmi apăr țara. Nu o să acceptăm niciodată un 'to do list'!". După episoadele Hehe și Meicăfoto, imaginația-mi dă eroare. Nu-mi pot închipui aceste cuvinte englezești printre plombele madamei. Tudorele, tu-du-list, bă!
* Subiectul e încă fierbinte. Frans Timmermans o știa pe Veorica de când era europarlamentar. Ea, nu el. Acum două zile, văzând-o la microfon, prim-vicele cărunt și-a spus în barbă: Iote, bă, a naibii, credeam că-i surdo-mută...
* Presa autohtonă s-a distrat pe seama faptului că Tudorel a ținut căștile pe urechi în timp ce Dăncilă era la tablă și spunea lecția. Ha, ha, ha și hi, hi, hi (nu și he, he, he, asta-i marcă înregistrată), însă nimeni - cel puțin n-am nimerit acel articol care să pună punctul pe i - n-a făcut precizarea că în dispozitivele de la Bruxelles și Strasbourg ai și opțiunea de a asculta doar vocea "necuvântătoarei", fără traducere. Mai inspirată ar fi fost următoarea construcție, cu distinsa și to’ar’șul în grădina din față a Europei, printre flori și gard viu: gură-cască.
* Președintele Klaus Iohannis a declarat ieri că educația românească se află într-un moment de cumpănă, deplângând scăderea dramatică a numărului de studenți din România. A, claaar, acesta era subiectul la zi, bașca răcirea bruscă a vremii. Cine-a zis că e importantă ieșirea inoportună a Veoricăi la Strasbourg? Este, domnule președinte, și că antrenorul Simonei Halep n-a primit destule cadouri la aniversare?
* Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute ieri dimineață de băieții răi de la Interpol. Mi se pare doar o diversiune ca să nu mai discute opinia publică despre cele petrecute la Parlamentul European. Interpolul, cum ar veni, e legat de politic, nu de Poliție.
* Pietonii lituanieni vor plăti o amendă consistentă dacă vor fi prinşi că utilizează telefonul mobil atunci când traversează strada. Treceți, nene, în mașină! În România.