Zilele dedicate referendumului au fost cele mai frumoase din această toamnă, remarcă profund meteorologică. I-am luat pita de la gură domnului Busu, poate și pentru că la un moment dat reconversia profesională ne paște pe toți. Bine, expresia care a făcut carieră la români sună altfel, "după 50 de ani, nu te mai angajează nimeni", și ai nevoie de un dram de inconștiență (optimism, ăsta e termenul politic, paliativul) ca să nu ieși în decor.
Fiind weekend și mirosind a pastramă, vorba unui prieten, cel mai frumos substantiv comun din întregul bagaj al limbii române, am atacat de la primele ore ale zilei de duminică una dintre piețele urbei. Luați, domnu’, e proaspătă, abia acum două zile a fost sacrificată, a simțit nevoia o vânzătoare să-mi recite în timp ce cântărea halca de carne. Cărbuni, usturoi, obligatoriu mergea și mustul, însă nu se mai găsește de la zilele recoltei. Hai cu vin, un petrol corespunzător, ca să îneci mușchiulețul de berbecuț, îmi sufla armata de backing-vocals care duhnea a cimbru și a boia. Stai să găsești, mi se mai ciripește, că nu vinde nimeni alcool în zi de referendum, nici măcar de la supermarket - e la mai puțin de 500 de metri de o secție de vot.
Încăpățânat ca berbecul care sfârșise în pastrama pregătită de jar, am abordat chioșcul la care mă aprovizionez cu pâine, apă plată și candele de Paști. Tot în piață se află, în cel mai adecvat cadru cu putință. Nu știu dacă pot, umblă Poliția pe aici, stimate domn, mi-e teamă, s-a ferit gestionara, pe care o cunosc de ani verzi. Păi, doamnă, la barul de vizavi se bea pe terasă, că s-a încălzit, și nu pare să fie nici capuccino, nici ceai verde. E direct țuică, ce mama naibii? Ăia bagă direct în ficat și pot face scandal la plebiscitul lui Dragnea, iar eu n-am voie să cumpăr un vin îmbuteliat pentru acasă? E strigător la cer sau la BEC, am replicat, încercând și un joc de cuvinte, timp în care un polițist local cu șapca lăsată pe spate îi sugera armatei de rachieri matinali s-o frigă mai la dos, în intimitate. A fost declicul de care avea nevoie jupâneasa de după tejghea: "Haideți, domnule, că mă ia de cap, e bătaie de joc! O să vă pun sticla într-o sacoșă închisă și băgați-o, vă rog, direct în rucsac, să nu se vadă! Parcă suntem în perioada prohibiției, dar se ține numai la unii". Astfel, m-am comportat ca și cum aș fi achiziționat hașiș sau cocaină, nicidecum o amărâtă de butelcă tratată cu pastile, la 700 de mililitri. Măcar să fi fost un Bordeaux sau un Porto... Să-mi fie rușine!
