PNL e Dinamo din Parlament

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Glumele cu lezbiene și homosexuali păstrează locul cald pentru eternele poze cu pisici de pe Facebook. Trebuie să revină blănoasele, altfel se vor crede unii excesiv de pontoși.

* Un fost fotbalist, Neșu, captiv într-un scaun cu rotile din cauza unei accidentări, s-a lăudat pe Internet că a participat la referendum. A fost făcut terci de, sanchi, adepții toleranței. Altfel, creștinii - e părerea unanimă în social-media - au rămas ancorați în Evul Mediu...

* Căutați imaginile, sunt ușor de găsit, figura comisarului european Corina Crețu este sugestivă pentru realitatea social-economică a României anului 2018! Nu mai accept insulte din partea Guvernului, a tunat fosta consilieră a lui Iliescu Ion și ar fi culmea să-i răspundă unul ca Andrușcă. Sau Andrușca, să nu-mi sară și mie în freză că i-aș fi greșit numele. Dragneo, carevasăzică, nu de referendum era nevoie, ci de atragerea acelor miliarde de euro de la coana Europa ca să aibă și Moldova autostradă... Și celelalte regiuni, bașca metrou, aeroporturi etc. Ca să intru și eu cu de-a sila în anecdotele cu gay, constat că au furat băieții pe tocuri marile proiecte de infrastructură și le duc la norvegieni.

* Apropo de Andrușcă. Tipul de la Economie, o eminență gri-bălțată a guvernării, i-a jumulit pe liberali în ziua în care se discuta moțiunea depusă chiar împotriva sa. Nu contează cine i-a scris textul, ideea e că tizul subsemnatului s-a jucat cu Orban și ceilalți PNL-iști. Dacă aș fi fost în formațiunea cu săgeată albastră, mi-aș fi mototolit carnetul de partid după un asemenea episod. Urmașii lui Brătianu au devenit un soi de Dinamo din Parlament.

* Guvernul anunță că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil. Păi, nu începea ridicarea de școli și de spitale, a comentat cu talent un amic din lista de Twitter și au sărit toleranții fără frontiere să-l fezandeze. Ho, întreba și el, ca lezbienele care muncesc în sistemul bugetar.

* Ne-am distrat cu situația în care se află Elena Udrea, dar n-am remarcat la timp că a născut și Alina Gorghiu. Ce coincidență stranie! Ne ascunde ceva?

Citit 907 ori Ultima modificare Marți, 09 Octombrie 2018 19:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.