Gogoși, nu banane

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Am dat o fugă până la țară ca să văd dacă rudele își mai lucrează pământul. Aiurea, unul nu mai pune mâna pe o sapă, altfel nu înțeleg cum n-a ieșit la iveală măcar o sacoșă, ceva.

* Se aude că printre fotografiile de vacanță (Brazilia, pupa-ți-aș favelele!) se odihnesc și câteva cadre cu Dragnea defrișat sub nas. L-o fi pus amanta de la Rio să renunțe la acest obicei de neînțeles. Să fii ditamai bărbatul, frumos, deștept, mă rog, cred că m-am încurcat pe undeva, și să găzduiești mocheta aia deasupra buzei superioare? E păcat, chiar dacă te tragi de la țară ca individul care a găsit valiza.

* Personajul principal din România ultimilor doi ani a venit ieri la Parlament cu două valize ca să ducă în derizoriu povestea Teleorman Leaks. Într-una erau gogoși, în cealaltă nu erau gogoși, astfel ar fi prezentat Veorica întâmplarea demnă de activitatea fraților mai mici ai lui Circ du Soleil. Dar bananele, vorba domnului Țuțuianu, unde-s bananele? Stau maimuțele din partid cu stomacul lipit de spate.

* Între timp, Opoziția joacă țonțoroiul pe speranța românilor de a ieși din zodia social-democrată. Cioloș îi acuză pe liberali că se încăpățânează să refuze reformarea, iar PNL-ul, prin vocea lui Orban, consideră că fostul premier tehnocrat joacă în echipa PSD-ului. Aș face apel la o glumă de mileniul al III-lea, opriți planeta, doresc să cobor, dar mai bine mă duc până la capăt – am plătit deja abonamentul.

* Bistrița-Năsăud este județul cu cele mai multe defrișări ilegale din țară, tăierile de lemn dublându-se într-un singur an. Acest județ se află și în topul trimiterilor în judecată a hoților de lemn: într-un cartier dintr-o comună bistrițeană nu există casă în care cel puțin o persoană să nu fi făcut închisoare pentru furt de lemn. Iar noi ne punem problema dacă faza cu valiza ar avea trecere la electoratul simplu, din mediul rural. Pentru această Românie nu mai există valiză din 2007, de când nu mai este obligatoriu stagiul militar.

* Conform unui proiect de lege, cei care vor refuza să lucreze ca zilieri nu vor mai primi ajutorul social. Cred că și echipa de handbal CSM București – vezi meciul de acum două zile! – ar putea intra sub incidența legii.

Citit 1066 ori Ultima modificare Luni, 05 Noiembrie 2018 17:22

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.