Mihail Șora, la bibliotecă, bă!

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Naționala de fotbal a lui Contra (tot un fel de Tata Puiu ca încăpățânare) a picat într-o grupă accesibilă pentru calificarea la turneul Euro 20-20, cum s-a exprimat savanta coafată de la Palatul Victoria. Evident, nu ne vom califica, dar știți ce tare vom trage ca să prindem primele două locuri?

* Tăriceanu, al doilea om în stat, se dorește a fi un soi de biped care aduce hrana spirituală. Sau o avea un început de critic literar. Îi cedez cuvântul: "Protestatarii se uită pe Facebook și-și imaginează că știu totul, în loc să pună mâna pe o carte". Așadar, Călin, Terminatorul de neveste, îi sugerează filosofului Mihail Șora să mai citească și s-o lase mai moale cu fronda. L-aș întreba pe Tări dacă e bun Codul penal, ca carte. Cacofonia nu putea lipsi din acest paragraf.

* O ironie mai mare a istoriei ca, pe timpul guvernării Dăncilă, să ni se arate drumul spre bibliotecă nici că putea exista. Andrușcă, Stănescu, Veorica, Olguța, Carmen Dan au scutire ca la orele de educație fizică. Nu citesc că transpir, domnule profesor!

* Un cetățean din Timișoara a câștigat la Loto 6 din 49. Iarăși am fost pe lângă, în sensul că n-am nimerit nici măcar un număr. Înțeleg că ar trebui să și joc ca să-mi crească șansele...

* Au apărut în presă fotografii de la locuința lui Ion Țiriac. La cât de mare e, bănuiesc că va fi vizibilă și din satelit.

* Într-o comună buzoiană, s-a defilat de 1 Decembrie cu mașini de gunoi și cu un excavator. Mă urmărește o dilemă: de unde mașini de gunoi într-un sat din România? Da, da, risc să dinamitez poanta, dar n-am ce face. Vreau să știu de unde și cum.

* Cuvintele "meteo" și "traducere" au fost cele mai căutate de români pe Google, acestea fiind accesate de peste 12 milioane de ori în primele 10 luni ale anului 2018, relevă o analiză de specialitate. Iată, de fapt, cum sună expresia îndrăgită de românul care dorește să profite de naivitatea celorlalți. Poate fi și politician, dacă nu cumva e obligatoriu să aibă carnet de membru de partid. Bașca să fie la putere: "E vremea, boss, să-i traducem pe ăștia!".

Citit 948 ori Ultima modificare Luni, 03 Decembrie 2018 17:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.