Din cauza lui Moș Gerilă

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Fotografiile deja celebre în social-media cu bravii Roman Apostol Picu, viceprimar, și Romeo Marin, director la Zona Liberă Galați, la timona unui autobuz despre care se vorbește în draci de câteva zile, sunt mai mult decât ilare. Stârnesc și compasiune. Voi confecționa câteva explicații:

1. Unii, tot prin România, molfăie proiecte de inventare a unor trasee de metrou, iar în acest colț de Uniune Sovietică (cât a mai rămas, că nu s-a dus de tot) lubrifiem o știre despre nu-știu-care hardughie pe roți. E nouă, de aceea ne minunăm ca maimuțele la ea, ne facem poze, aproape că ne-am pricopsit și cu o poveste frumoasă la întoarcerea pe scara blocului. E un drac de autobuz, nu o navetă spațială!

2. Vai, acest minunat mijloc de transport în comun (se aude că nu va fi aruncat în focul din oraș, mai șade puțin în parcare, să se mai potolească vremea - aerul condiționat sporește consumul de motorină, tataie!) este prevăzut cu rampă destinată persoanelor cu handicap! În mileniul al III-lea, într-un oraș al Uniunii Europene, n-ai capta atenția nimănui cu această "mărgică". Deși prevăd o situație aparte, ca la Galați - conducătorul auto nu va găsi sau nu va dori să activeze butonul pentru deblocarea rampei. Va ieși tămbălău, se vor auzi amenințări, injurii... Mai stați acasă, dacă aveți probleme, ar putea încerca șoferul, eventual un fost maxi-taximetrist euforic, să-și justifice incompetența sau încăpățânarea.

3. Da, chiar așa, de ce să te tragi în poză la volanul unui autobuz, fie el și abia scos din fabrică? Ți-ai dorit în copilărie o jucărie similară, la o scară mult mai mică, dar te-a evitat cu obstinație Moș Gerilă? Trimite-i o misivă, mama lui de zgârcit cu fes, și arde-i câteva de la obraz, dar nu te cocoța pe locul "mandatarului", căci e posibil să te prindă, să pari din poveste. N-ar fi fost pertinentă o fotografie pe locul călătorului obișnuit sau e vorba de un autovehicul care va fi pilotat pe rând de către inșii prinși fără bilet? Vorba unui utilizator de Facebook, mult mai inspirat decât subsemnatul, cei doi, dacă ar fi mers câțiva metri la bordul mașinii, ar fi forțat înjghebarea unui dosar penal. Nu-i așa? De ce ar avea un asemenea permis de conducere oamenii importanți ai municipiului?

Citit 860 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Iulie 2019 17:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.