* Presa națională scrie despre experimentul Brăila, județul de peste dig ajungând – eu cunoșteam alte date – la zero cazuri de Covid-19. Mi se pare o glumă, însă îi las pe specialiști să organizeze festivalul de stand-up comedy care se impune.
* Ar fi culmea ca, în campania electorală pentru alegerile locale, politicienii aflați la butoane în parohia lui Mihai Tudose să se laude cu asemenea performanțe. „Votați-mă, în mandatul meu n-a decedat nimeni din cauza noului coronavirus! Sau, cel puțin, nu s-a raportat.”
* Ieri, în prima zi de relaxare, era aproape plin marketul din cartier. Și, nu e invenție, m-am aflat la doi-trei pași de o doamnă în jur de 60 de ani, care-și lăsase masca în barbă pentru o tuse seacă eliberată destul de zgomotos. I-am atras atenția și a reacționat ca braconierul din bancul cu pădurarul ieșit din comun de curajos. Borfașul ducea în spate ditai căprioara, dar s-a speriat de moarte când a fost întrebat ce-i cu vânatul de pe umărul drept. La fel și cetățeana care cohăia peste pateuri, pufuleți și salamuri. În van i-am alertat și pe nepricepuții salariați pe post de oameni de ordine. Ridicau din umeri: „Noi nici măcar n-am văzut-o.” De ca și cum n-aș fi știut asta.
* Mi se pare deplasată reacția opiniei publice (CTP și alți gazetari, la ei mă refer) cu privire la lipsa de sincronizare dintre starea de urgență și cea de alertă. Nene, dacă virusul apărut la Wuhan ar fi fost al naibii de contagios, am fi avut deja câteva milioane de cazuri. Mă refer exclusiv la țara noastră – am văzut cum țin ai noștri măștile pe figură, sunt imagini tragi-comice, la scara blocului e puzderie de inși seară de seară... Totuși, e de preferat să ni se spună ulterior că măsurile au fost exagerate pentru a nu ajunge în situația Lombardiei. Sau nu.
* La un ipotetic bal al virusurilor cunoscute în istoria omenirii, să nu ziceți că nu v-am avertizat, SARS-CoV-2, nemernicul care a oprit planeta în 2020, rupe biletele la intrare. Nici nu se apropie de masa bogaților, îl ia vibrionul holeric la șuturi. Și nosocomialele mioritice îi dau bobârnace, nu e de glumit cu ele. E și invidie la mijloc: „Cum ai reușit, mă, prăpăditule, să sperii atâta amar de lume?”
