* Chiar așa, mă întreba ieri un prieten (am vrut să-l numesc bun prieten, dar încerc să mă lepăd de exprimări redundante), de ce Nicușor de la Capitală nu-și ține conferințele de presă indoor. Nu l-ar mai bruia nimeni, niciun utilaj greu sau vreo macara, nu l-ar mai urmări niciun ins, indiferent de funcția publică, blindat cu dulapul în cârcă. Eventual, la metrou, undeva, sub un acoperiș.
* Nene, și dacă are dreptate avocata populației, legea impozitării pensiilor speciale fiind făcută special pentru a nu trece de Curtea Constituțională? Oricât de antipatică mi-ar fi Renate Weber, și-mi este cu vârf și îndesat, presupun că nu e degeaba, ca Victor Ciorbea, în scaun. Dacă actul normativ are mustăți și cornițe, ești obligat să-l suni pe Dorneanu, nu-i așa? Mă gândesc că ai noștri parlamentari au dus special mingea în curtea în care nea Drăgulin, iar moșulică, în ciuda emancipării, s-a făcut al dracului? Adică taie direct bășica, nu se mai ia de freza aventurierilor de ocazie... Ulterior, aleșii, în prag de alegeri, arată înspre chimonourile vișinii. Noi am vrut, dar poți să mai treci de ăștia?
* O filială PSD din țară compară prețul savarinei din vremea Veoricăi cu tariful din epoca lui Ludovic. Ne numim, astfel consideră colegii de partid ai ursulețului de pluș de la Buzău (l-am numit aici pe interimarul Marceluș), contemporanii unei savarine aproape intangibile. E 6 lei acum, nu doar 3 lei ca în timpurile în care Dăncilă scotea pe gură midii și alte fructe de mare. Savarina? Hm, mai scumpă era Bombonica. Parol. Dragnea era și el puțin mai liber.
* Încerc să nu cad în capcana fake-new-urilor, însă obstacolele sunt nenumărate. Ieri, două surse diferite de informare, ambele foarte vizibile, au trâmbițat pe note distincte la poalele aceluiași subiect. Prima a titrat că e o situație alarmantă la Spitalul "Victor Babeș", și anume că ritmul internărilor a crescut ca la începutul pandemiei. Cealaltă, deloc alarmistă, ne informa că în aceeași instituție spitalicească ar mai exista 150 de paturi și că totul e sub control. Prin urmare, mi-am montat și eu masca numai pe jumătate de gură. C-un ochi râd, cu celălalt nu mai văd.
