Nume pentru clickbait

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Bugetul pe 2021 a fost votat în Parlament, așadar Tigrul Europei își poate vedea de somn. E liniștit, economia duduie, se aude un oarecare zgomot. Deși cred că e o înregistrare mai veche.

* La dezbaterea bugetului, a existat un schimb de replici cu tentă sexuală. Un deputat PSD, n-aș vrea să-i sporesc notorietatea, s-a ferit să pronunțe numărul 69 (era numărul aferent unui amendament), iar Ludovic Orban, președintele Camerei, l-a tachinat: „Cunoașteți poziția, nu-i așa?” Neașteptat de ghiduș e fostul premier, abia acum înțeleg sensul acelei fotografii în care domnia sa se lasă vrăjit de mișcările unui leagăn de bâlci...

* Poate că Orban încearcă, de fapt, să treacă peste neîmplinirea de a nu mai fi numărul 1 la Palatul Victoria. Să stai la ședințe cu sute de inși, să numeri voturi, bleah, e plictisitor! Dar e un loc de muncă bine plătit, bașca e în sistemul bugetar.

* Ecourile episodului scandalos de la Onești nu se pot stinge cu un comunicat de presă prin care să ni se inoculeze că are și victima partea ei de vină. De pildă, liderul sindicatului Europol susține că polițiștii nu au pregătirea și nici echipamentul pentru intervenții în luări de ostatici. Carevasăzică, în operațiunile dificile trebuie să apelăm la interlopi.

* Când filmul este intitulat "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" (singura producție românească selectată în Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2021), e clar că nu conține scene explicite de leorpăit ciorbă. În bucătărie, firește.

* Altfel, numele peliculei pare născocit de vreun ziarist care practică sportul-rege al mileniului, și anume clickbaitul. Nu atragi prin metodele clasice, îi aplici un moț mirositor și aștepți căruța de feedback.

* Texas este primul stat american - bănuiesc că vor urma și altele - care devine liber de mască (se va întâmpla din 10 martie), firmele urmând să-și reia integral activitatea. OK, Covid-19 ucide, s-a demonstrat, dar nu te vei pune niciodată cu foamea. Ăsta virus, nene, pot fi întrebați cei care cotrobăie în frigider pe la 3 dimineața... Nu există și nici nu va fi inventat vaccin pentru abolirea inaniției.

Citit 710 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Martie 2021 16:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.