Înjurătura fără mamă

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Ministrul Educației a anunțat că elevii nu vor mai da teze anul acesta. De ca și cum ar face școală.

* Îmi fuge mintea la examenele din vară - e o glumă proastă să spui că se vor ține ca în ceilalți ani. Or îi lași să copieze pe rupte, ca să ai o rată de trecere de măcar 80 la sută (ironia e subtilă, nu mă pot abține să n-o subliniez), or le dai 1+1-0. Cu rezultat 2, normal.

* Refuz să cred că Parlamentul European ar fi elaborat un nou ghid de conversație conform căruia cuvintele „mamă” și „tată” nu vor mai putea fi folosite. Măcar într-o sudalmă bine plasată... Nu m-aș vedea înjurând doar pe bază de soia, carne ecologică și alte nebunii verzi.

* Se aude că doar la nivel instituțional nu mai poate fi pomenit părintele care a ieșit de la maternitate. Și nu e vorba de cel care a intrat cu buchetul de flori, revenind cu emoții multiple, deci și cu tremurici. Să vă trăiască, n-aveți niciun merit, dar vă felicit!

* A apărut în media un medic din România care spune că a vindecat 1.000 de pacienți cu Covid-19 și - doar în glumă o spuneam - mă așteptam să fie tras la răspundere. N-au trecut decât câteva ore și deja colegi de breaslă îi sugerează să renunțe la meserie. Absurdul poate îmbrăca cele mai hidoase forme, avem dovada. Aș fi comentat și alte chestiuni, dar n-aș dori să mi se spună El Dănuț or Al Dănuț. Găsiți voi alte nume de teroriști având ca materie primă diminutivul subsemnatului!

* Întrebare ca la Radio Erevan: „Ar putea săptămâna de lucru de patru zile să fie soluția pentru salvarea lumii?” Citez din clasici, planeta n-are nevoie să fie salvată de om. Altfel nu și-ar mai fi creat ființa asta care, din multe puncte de vedere, aduce leit cu celelalte animale.

* O săptămână cu numai patru zile de lucru descurajează aventurile de la birou. Care ai flirtat cu măcar o colegă? Ești invitat să dai pagina, deja ai roșit nepermis de mult.

* Simona Halep, brandul României ultimilor ani, a primit un pește de acvariu pe post de animal de companie. Ea pare că se bucură, eu nu știu de ce n-am înțeles aluzia.

Citit 846 ori Ultima modificare Joi, 18 Martie 2021 20:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.