Tragi ursul de urechi și revii acasă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Prețul cafelei a urcat la un nivel record, peste 200.000 de hectare ale celui mai mare producător - ca și cum chiar e nevoie de vreo explicație oficială - fiind distruse. Așteptăm povești similare pentru a ști și de ce benzina și motorina sunt mereu în urcare la pompă. Ca să nu-și facă nemulțumiții de rând cocteiluri Molotov, nu-i așa?

* Niște specialiști ne pun în gardă cu privire la riscurile pe care le implică prezența unui aparat de aer condiționat. Funcțional, căci acelea decorative (unde prinzi un meșter în august, ca să ți-l depaneze?) nu mai deranjează niciun operator de gândire critică. Susțin medicii că aerul condiționat ne poate îmbolnăvi sau chiar îngrășa. Un ventilator "cu de toate" pare a fi varianta de mijloc.

* Românii pleacă în continuare în haită la mare și la munte. Strategia e clară: două zile la dus, două-trei la întors, iar la destinație stai o noapte, maximum două. Am glumit, pentru 48 de ore în stațiune, riști să-ți iei concediu și pe anul următor. Faci o baie, tragi ursul de urechi - anul acesta e sezon special la Arthuri - și revii la domiciliu. Chiar te-ai simțit wow în vacanță, cum ar spune premierul Cîțu: ai fost plecat o săptămână, dar nu te bănuiesc vecinii că mai mult ai luat forma scaunului.

* Medicii ne avertizează că berea cu aromă de fructe este foarte periculoasă pentru sănătate. E axiomă, n-avem nevoie de argumente suplimentare. Când umpli paharul cu apă de la robinet, nu ți se pare uneori că întâlnești un gust plăcut de pulpă de rugină? Aoleu, mi-am adus aminte de pisicâine. Nu-mi mai este sete.

* 33 la sută dintre angajaţii statului stau degeaba şi alţi 33 la sută trebuie supravegheaţi ca să îşi facă treaba. Restul până la sută, care muncesc realmente, manifestă o solidaritate ciudată cu ei, de tip colectivism de pe vremuri. Iată analiza cinică a unui cunoscut antreprenor, invitat la o emisiune de tip cină cu cameramani! Nu le merge bine ăstora pomeniți de celebrul om de afaceri? Eh, tot mediul privat este de vină, el e condamnat să tragă chiar douăsprezece ore pe zi.

Citit 865 ori Ultima modificare Luni, 09 August 2021 21:12

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.