Doi, zece, doi ș-un sfert, zece

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Se întâmplă că primăvara serbăm Ziua Internațională a Libertății Presei. S-a ținut ieri, de la prima oră. Animal pe cale de dispariție, nene, dar înduioșător este și cum s-au umflat unii în pene pe Facebook. Doar pentru că dețin o legitimație de "presar", cum în mod peiorativ erau apelați jurnaliștii acum vreo 15 ani... Revin la colegii de breaslă, la unii dintre ei. Și-au urat, mititeii, mulți ani, așteptând încă un comunicat de presă. Cinstit, anul acesta ar fi trebuit sărită sărbătoarea asta: n-ai cum să uiți că schema cu cele o sută de milioane de vaccinuri era considerată conspirație până când a mestecat-o CTP la Digi 24. Și e numai un exemplu banal.

* De Ziua aceea, a presei care încă visează la o anumită libertate, un microfon suspect a fost descoperit în biroul lui Raed Arafat. Se făceau probe pe acolo, doi, zece, doi ș-un sfert, zece...

* Un șofer beat a distrus peste 50 de mașini parcate. S-a întâmplat la Brașov, orașul moldovenilor, așa cum este el considerat în Ardeal. Prin urmare, faza cu beția e credibilă. Un transilvănean ciupit ar fi adormit la volan înainte de a pleca de pe loc.

* Conform unui studiu recent, orașul din România în care tinerii se declară cei mai fericiți este Iașiul. Criteriile nu mă privesc, fundamental mi se pare faptul că acest termen, fericirea, încă mai are căutare. După doi ani de pandemie și cu războiul la doi pași de noi, a spune că ești fericit poate fi, în primul rând, inconștiență. Ce bine că nu e!

* Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă retragerea de la vânzare a unui lot de pepeni verzi din Turcia la care s-a descoperit conţinut depăşit de pesticide. De ce ai molfăi pepeni la început de mai, de ce n-ai mai aștepta până în iulie-august? O abordare la fel de greșită este aceea de a cumpăra cireșe: de acești bani poți încerca și lingouri de aur. Netratate.

* Zic unii specialiști că nu e în regulă: consumul excesiv de apă poate fi mortal. Credeam că e o reclamă atipică la înec, dar pe undeva mă duce gândul spre Apaterm. Parcă astfel i se zicea acelei defuncte regii autonome.

Citit 893 ori Ultima modificare Marți, 03 Mai 2022 18:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.