Tabla înavuţirii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Bogăţia şi analfabetismul sunt la ordinea zilei, şi împreună, dar şi separat. Galaţiul a cunoscut în anii ’90 o înflorire spectaculoasă, deşi îi putem spune şi zincată, nichelată, întrucât nu putem uita contextul. Mi-am permis ca astăzi să mă joc de-a progresul în oraşul siderurgo-metalurgist. Doamnelor şi domnilor, enjoy!

1. Iată cât de importantă a fost şi este şcoala românească, cel puţin în Ţiglina şi Mazepa: unii s-au înavuţit fără pic de efort. Au fost, pur şi simplu, scoşi la tablă!

2. Analfabetismul a fost eradicat imediat după Revoluţie. Găinarii şi pungaşii adevăraţi (unii răspund la apelativul de om de afaceri) au învăţat în regim de urgenţă tabla înmulţirii: „Ieri am luat două TIR-uri, săptămâna viitoare o să mă învârt de alte două şi tot aşa…”

3. Zilele trecute mi-am băgat mama în şedinţă. Am certat-o rău că nu s-a grăbit să mă aducă pe lume: dacă aş fi venit măcar cinci-şase ani mai repede, aş fi fost şi eu scos la tablă. Şi poate că acum n-aş mai fi socializat cu teama că pot ajunge şomer.

4. Ce similitudini găsim între tabla care a ridicat nivelul de trai în Galaţi şi cretă? De fapt, Creta, ce insula vacanţelor noastre!

5. Tăbliţele cu porunci ale lui Moise au o valoare simbolică (spirituală) inestimabilă. Dar nu mai sunt atât de convins că n-au fost târâite pe viaduct după o discuţie prealabilă cu firma de pază de la colosul siderurgic.

6. Invitaţia „Hai, te fac o tablă?” m-ar duce cu gândul la petrecerea timpului liber în faţa blocului, cu chibiţii pe margine şi cu sfârâit maxim de zaruri. La Galaţi este însă vorba despre cu totul altceva. Dacă faci (ai făcut, că nu mai merge de ani buni afacerea) o tablă, n-ai nevoie de băgători în seamă. Şi nu e nevoie de zar, muncuşoara asta nu trebuie să se afle în sinonimie cu loteria, cu norocul. Ori o faci la sigur, ori te apuci de furturi cinstite.

7. Săptămâna trecută, când încă nu se intrase în vacanţă la I-IV, mi-a săltat inima de bucurie. Doar pentru câteva secunde. Mi se lăudase fi-miu că fusese scos la tablă de doamna învăţătoare. De unde să ştie el argoul de Dunăre, başca apucăturile de oraş porno-franco?

Citit 778 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2011 12:29

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.