Tatăl Nostru de la FMI

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Tatăl vitreg al românilor, l-am numit aici pe Jeffrey Franks de la FMI, spune că „dacă mergi prin Bucureşti, poţi avea sentimentul că hopul a trecut”. Păi, da, mai ales dacă promenada se consumă prin Dorobanţi cu şoşonii ăia paradiţi în talpă.

* Orice cocalar, care oricum n-are nicio părere decentă despre crah, se mândreşte că are trening mai mişto decât pantalonii de stofă ai intelectualului de la Fondul Monetar Internaţional.  

* Dacă Dumnezeu îmi permite un moment de rătăcire – na, sunt şi eu un păcătos de rând, cu datorii la fisc şi la întreţinere – aş dori să modific prin părţile esenţiale rugăciunea de căpătâi a creştinului. Nu de alta, dar chiar suntem obligaţi să ne închinăm şi la rotofeiul care ne stâlceşte limba română, crezându-se probabil un soi de Papă. „Tatăl Nostru, Care te preumbli prin diverse cercuri…”, dar mai bine renunţ. Poate n-o înţelege şi ne îndatorează şi mai tare. Cam aşa se traduce orice solicitare la FMI, exact ca la cămătari.

* Tabloul crizei din Europa, unde Grecia şi Italia sunt cele mai expuse, în vreme ce despre România nu se mai aude mare lucru, arată astfel: Grecul dă muzica la refuz şi face scandal că nu mai are ce pune pe masă, cerşind într-un final prin vecini, iar italianul îşi bate nevasta cam din acelaşi motiv. Ce se întâmplă oare cu românul? Se întreabă atât neamţul, francezul, cât şi britanicul. Există două variante: al nostru or s-a debranşat de la electricitate şi de la gazul metan, închizând şi caloriferele, or pur şi simplu a dat colţul. Oficial însă nu există nicio problemă în apartamentul său!

* Dacă mai aveam dubii, România chiar iese din criză. Intră, în schimb, în Postul Crăciunului, deci oricum nu se mai mănâncă ouă, lapte, carne, chestii d-astea pe care nu le poţi avea decât dacă-ţi goleşti buzunarul.

* Pe timp de post, se poate spune că românilor chiar le cresc salariile şi pensiile. Nu mai iei una, alta, mizezi doar pe mărarul şi pe pătrunjelul depozitate la congelator şi te poţi chema şi cetăţean eco.

* Un oarecare românache ne zice pa şi pusi. Adio, recesiune! A câştigat la loto 7 milioane de euro cu un bilet jucat pe 13 noiembrie la ora 13.13. Sper să-i mai rămână câte ceva după ce-şi va plăti datoriile.

Citit 533 ori Ultima modificare Luni, 14 Noiembrie 2011 18:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.