M-a trimis unul în aia a lui

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* M-am preumblat în aceste ultime zile ale anului pentru tot felul de tâmpenii. Zice-se că nu trebuie să închei calendarul cu datorii, deci am colindat ca să dau. Mergând prin piaţa din Micro 19, am fost abordat de-un nene dubios cu figură de şuţ, dar cu privire uşor inocentă: „Hai, boieru’, să-ţi dau nişte petarde!” Brusc mi-a fugit mintea la scandalul Damaschin-Monica Gabor, deşi individul nu părea să aibă studiile necesare pentru a fi încadrat ca peşte cu normă întreagă. M-a trezit însă din repriza de imaginaţie un sălbatic care a aprins o capsă nenorocită în plină mulţime.

Poooc! Nu mai aveam chef de glume şi l-am întrebat pe comerciantu’ lu’ peşte cum îl cheamă şi cine-i dă voie să facă negoţ cu material pirotehnic. „Ia mai du-te, mă, în … mea! Eşti gabor?”, mi-a întors-o cel care, iată, îmi semna verbal un voucher de călătorie prin intimităţile sale. E clar, n-aveam chip autoritar. Am căutat cu privirea un poliţist, dar probabil miopia nu mi-a permis să zăresc vreunul. Nu mai bine dădeam bani pe nişte pocnitori? Mă şi împrieteneam cu omul. 

* Nu înţeleg ce-o fi în mintea românului care bubuie ca apucatul de mai bine de trei săptămâni. Pe puştii de până-n 12 ani îi înţeleg. Aşa au văzut la alde tat-su sau la fraţii mai mari, dar ce ne facem cu maturii care astăzi, la încheierea lui 2011, bănuiesc că vor ieşi cu atomica pe străzi, nenicule? Specialiştii taie frunză la câini în loc să analizeze ditai problema: poate că bubuiala asta produce orgasm sau integrare în Nirvana şi noi stăm ca proştii în aşteptarea altor stimuli. La muncă, cercetătorilor!

* Anii precedenţi nu se dădea în halul acesta cu bombe, doar în ziua de Anul Nou se sărea calul, dar acum parcă i-a posedat naiba pe toţi. Unde or fi poliţiştii, nu vor să facă un ban grămadă de sărbători? Parcă erau interzise comerţul şi posesia de petarde. Nici măcar un organ implicat serios în problema asta n-am văzut, o amendă, un dosar penal, ceva… Băi, miopia asta mă scoate în afara realităţilor sociale din Galaţi!

* Bine că începând din 2012 discuţiile cu omul de sub caschetă, mă refer la domnii de la Rutieră, vor fi înregistrate audio/video. Îşi taie singuri craca de sub picioare băieţii în albastru. Perlele de la Bac sunt trei lulele, trei surcele pe lângă cugetările pe care le-am putea auzi în trafic. Aşa să ne ajute Dumnezeul ignoranţilor!

Citit 804 ori Ultima modificare Vineri, 30 Decembrie 2011 15:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.