Ehei, dragii moşului, am o poveste urbană după care ar fi tânjit nu Ion Creangă, ci tocmai insurmontabilul Nenea Iancu. Asta nu înseamnă că-mi asum vreun merit, l-aş jigni pe Caragiale să mă arunc ca prostul într-o balanţă sfinţită. Mă bucur doar că mi-a ajuns la urechi şi că, astfel, v-o pot împărtăşi. E ceva ce n-am auzit de multă vreme, poate niciodată în cei 35 de ani pe care i-am strâns de la ultima reîncarnare. Iertaţi-mi preambulul obositor, a la Florin Piersic, dar mă simt nevoit să vă pun în temă: e o istorioară despre prostia mileniului al treilea, despre tabloidizarea care ne mănâncă sufletul, despre mizeria cu tub catodic, despre telecomandism, ca cea mai nouă religie, una păguboasă fără să conştientizăm.
S-a întâmplat acum câteva luni. Doi corespondenţi din Galaţi ai unor reţele naţionale de televiziune, băieţi dedicaţi meseriei, cu kilometrajul dat peste cap în tentativa de a strânge cât mai multe informaţii convertibile în gologani, puseseră mâna pe un caz. Era vorba despre o maşină incendiată, nu mare lucru dacă-i întrebi pe şefii celor doi reporteri de teren. Aceştia însă şi-au făcut treaba: au luat imagini, au întrebat prin jur cum a fost posibil acest incident şi au dat alarma la Bucureşti. „Avem un incendiu!”, au exclamat ai mei colegi de breaslă. „Casă, firmă, apartament? Aaa, maşină? Şi sunt victime?”, cam aşa au negociat editorii de ştiri de la Capitală preluarea „cazului”. Deranjaţi că nu mierlise nimeni în deflagraţie, cerebeloşii celor două posturi TV - parcă se vorbiseră, nu alta - au refuzat la unison marfa: „Ne pare rău, nu intră!”
Băieţii de pe local fuseseră totuşi mai deştepţi. Luaseră cadre cu autovehiculul în flăcări şi prin intermediul telefonului mobil. „Just in case”, îşi spuseseră ei şi au revenit cu apeluri la centru. „Avem filmări de amator din acel incendiu. Ce ziceţi?” Bucureştiul se aprindea mai tare decât rabla înecată de fum: „Cum? Filmare de amator? Super-bună, daţi-o încoace! Intrăăă!” Şi a intrat pe televizor, măi, consumatorilor de ştiri senzaţionale… Evident, cu precizarea în colţul din dreapta, sus: „Filmare amator”. Sună mai interesant când cetăţeanul gură-cască, în loc să pună mâna pe o găleată de apă, apasă pe REC. Nenea Iancule, ce zici de asta?
