Suntem neam de sacoşă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

* Publicația The Economist scrie că românii au uitat unul dintre proverbele de căpătâi ale acestui neam: “Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă.” Corect, am depășit de mult această vorbă populară, iar motivul este banal și ține de parvenitism. Cine naiba mai umblă cu traiste când există sacoșe de supermarket?

* Adrian Năstase s-a aflat și ieri în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru un nou termen în dosarul “Trofeul Calității”. Vă rog, nu insistați, s-a aflat în față, nu pe verso. Completul de judecată mi-e martor.

* Un Gogu din Parlamentul Ungariei, însuși președintele Laszlo Kover, a declarat că Guvernul României este barbar, apoi ne-a călcat pragul pentru, chipurile, campanie electorală. Nem tudom ăsta este și președintele de onoare al unui partid de etnici de pe la noi, chestiune care mă depășește complet. Pe cine faci tu barbar, cumetre Kover? Noi suntem nătărăi, or asta e cu totul altceva.

* Naționala de fotbal a României nu mai bate pe nimeni, dar își permite să depășească pe contrasens. Și-a tras autocar de 320.000 de euro, deci din punctul de vedere al parcului auto este deja calificată la Euro 2012. Piți, ne mai ții mult la semafor, mă?

* Apropo de prima reprezentativă. Marți seară, “tricolorii” au luptat eroic pentru o remiză fără goluri în Austria. Am ieșit din casă, nu ca să serbez acest 0-0 fără viitor, ci ca să-mi cumpăr niște pastile pentru tranchilizarea țânțarilor. Ăstora din urmă nu le picase bine că o importantă cantitate de sânge românesc se vărsase la Innsbruck.

* La o casă de amanet din Botoșani s-a lăsat cu un jaf ordinar. Vă veți întreba ce-or fi găsit tâlharii acolo. Ehe, ditamai județul Vaslui era amanetat... Deci, oops, nu mare lucru.

* Aseară s-a încheiat emisiunea despre mâncare, MasterChef. Rămânem un popor suplu: am văzut haleala doar la televizor.

* Ambasadorul Bahrainului la Paris, Naser Mohamed Youssef Al-Belooshi, este acuzat de viol de doi foști angajați, un bărbat și o femeie. Înseamnă că nici buchiniștii nu mai sunt ce-au fost cândva.

Citit 814 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.