Ana are mere la promoţie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Lucrătorii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-au trezit încă de pe 1 septembrie, ziua în care Connect-R a mers la culcare. Și ce şi-au zis ei, mânca-i-ar pandemia să-i halească? (Iertaţi-mi neobrăzarea de a-i blestema în loc public!) Bănuiesc că s-au gândit la un nou hit, de toamnă-iarnă, în genul gripelor porcine, aviare etc. N-au zăbovit prea mult şi au scos de la naftalină un hantavirus care, chipurile, ar ameninţa vreo 38 de ţări, după ce Statele Unite ale Americii şi-ar scuipa în sân de teamă. Pariez că nu există un virus mai angoasant decât scorurile gigacaloriei pentru iarna ce vine! Agentul patogen care-l sugrumă pe cel termic nu-ţi dă voie să-ţi închei conturile cu astă lume: mai întâi plăteşti toate facturile şi abia apoi îţi vezi de drum. D-aia e aşa de periculos.

* Am trăit o nouă fază tare la benzinărie. Cea mai simplă senzaţie o trăieşti când vezi preţurile la carburanţi, dar încercăm să ne imunizăm de teamă să nu rămânem în pana prostului. Maşina nu merge la infinit când ajunge pe galben spre roşu... Deci, fază, nene: plătesc alimentarea şi o anunţ senin pe casieră că-mi iau şi nişte ciocolată, mai exact patru batoane. Doar persoanele care nu alimentează nu înţeleg că a devenit sport naţional ca madama de la ghişeu să-ţi ofere mii de mărci de batonaşe cu susan, alune şi alte prostii. „Avem la promoţie”, aşa sună argumentul angajatelor de la peco şi, pe cuvânt de onoare, nu le poţi contrazice. Revin la casă cu patru batoane de ceva, dau să le achit, iar interlocutoarea dă şi ea: „Dar avem batoane de ciocolată şi de astea. Nu vreţi şi de astea?” Adică, eu tocmai ce luasem o roabă de anticoncepţionale şi tu-mi vinzi şi prezervative? Pe ce criterii sunt angajate bipedele astea?

* Suntem deja conduşi de lumea ofertelor şi a promoţiilor, n-avem cum să dăm înapoi decât dacă naufragiem pe vreo insulă cu adevărat pustie. Dacă pe acel ochi de pământ a apărut panoul cu călăreţul de la Marlboro, nu e pustiu, e limpede! Stau şi mă gândesc cum ar suna prima şi cea mai simplă propoziţie din limba română dac-am fi nevoiţi s-o adaptăm vremurilor. S-ar prezenta exact sub forma asta: Ana are mere la promoţie.

Citit 716 ori Ultima modificare Luni, 10 Septembrie 2012 16:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.