Dacă nu sunteţi la prima abatere cu rândurile mele în faţă (unii poate că au renunţat deja, i-oi fi plictisit), ştiţi bine că aici le fac loc atât ştirilor care ne dau de gândit sau care încearcă să ne îndobitocească, dar şi neuro-faptelor la care pic de martor. Am mai păţit una tare zilele trecute şi nu se cade să nu v-o împărtăşesc. Mă aflam într-un grup cotropit de foame undeva, pe la orele prânzului, şi am decis să facem o chetă pentru păcălirea burdihanelor. În mileniul al treilea se zice că ajunseserăm la curtea regelui Catering. Cei mai mulţi dintre flămânzi acceptaseră interacţiunea cu meridianul spurcat al uleiului în care se coc tone de cartofi prăjiţi şi mii de aripioare picante. Miam-miam! Numai unul, neprihănit la buzunar (sau poate nu, că i s-a dus buhul de cărpănos), s-a scuzat, refuzând leguma cu piele şi os pe motiv de tentativă de mântuire spirituală. „Eu nu, ţin post!”, cam aşa a abdicat mofturosul, iar câţiva dintre camarazii de lucru s-au grăbit să-i laude precizarea laică. Da, laică, întrucât nu veţi auzi vreun călugăr lăudându-se că duce o viaţă duhovnicească. Daniil Sihastrul, par examplu, sau părintele Arsenie Boca se considerau Talpa Iadului. Revin însă la neprih(r)ănitul care la nivel declarativ alesese sângele Domnului, şi nu maioneza doamnelor de la fast-food. „Serios, miercurea şi vinerea ţin post”, a întărit preacucernicul cu laptop în faţă şi cu morga prototipului uman care inventează roata, sensul acelor de ceasornic şi culoarea galben a pufuleţilor. De ce am pomenit obiectul de cult dotat cu taste şi mouse? Ha, pentru că tocmai calculatorul de birou al mireanului behăia în acelaşi timp versurile băloase ale unui cântăreţ autohton. Nu era şlagăr de strană, se auzeau chestiuni de genul „Dragostea se face-n minim doi, e secret, rămâne între noi”... Adicătelea, sendvişurile carnale sunt permise în post, nu şi cele îmbârligate cu carne, salată şi ketchup. Sfat pentru cei care ţin post post-modernist: când vă gândiţi la nemurirea sufletului, trageţi şi jaluzelele că vă zăresc vecinii cu nemurirea în vine! Nu judec pe nimeni, zic şi eu ca prostu’ satului. România este ţara sofismelor, patria în care vulpile când nu ajung la struguri zic că-s acri.
Doriţi sendvişuri carnale? Scris de Dănuţ Lungu
Mai multe din această categorie:
