O, Parlament frumos!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Şi a început să ningă. Oraşul s-a albit, i-a albit şi pe conducătorii auto. Am evitat să scot maşina ieri, nu de alta, dar cu o zi înainte să dea cu omăt frânasem brusc de două ori în decurs de numai câteva ore. Adicătelea, dacă pe uscat fusesem nevoit să apelez la măsuri drastice à la Guvernul Ponta, ce rost avea să-mi risc aripile şi radiatorul într-un peisaj alunecos? N-aş vrea să fiu mitocan, dar în ambele situaţii evocate (alea cu frâna) greşiseră enorm două doamne conducătoare auto. N-am fost atât de delicat când am evitat coliziunea cu ele, bine că n-a ieşit vreun eveniment rutier... Pont, de la un grosolan pentru reprezentantele sexului plăpând: când vă hotărâţi să le tăiaţi calea participanţilor la trafic, călcaţi acceleraţia până iese fum din ea, nu luaţi piciorul decât atunci când aţi trecut puntea!

* Am văzut lista finală a senatorilor şi deputaţilor care se pregătesc să calce uşile uriaşe ale Casei Poporului. Îmi arde capul, este incredibil cum ne vor conduce alţi patru ani de zile o adunătură de infractori (da, sunt şi destui interlopi pe liste), dame de consumaţie (nu le pot zice curve, doar nu ne-am tocit împreună coatele pe băncile Şcolii de vară), pungaşi, analfabeţi şi trântori. A, printre ei se află şi oameni de treabă, însă n-aş vrea să le bolborosesc numele. I-aş jigni pe ceilalţi cărora sintagma „parlamentar de treabă” le sună ca dracu.

* Ieri dimineaţă, vreo zece localităţi din judeţ au rămas fără curent electric. Prin urmare, serialele „Tânăr şi neliniştit” şi „Suleyman Magnificul”, variantele în reluare, au strâns un punctaj destul de mic. La rating mă refer.

* CFR anunţă întârzieri la trenurile de călători. Ce banal! M-aş aştepta ca iarna să vină informaţii de genul „Noi, Compania de Căi Ferate, anunţăm că, deşi este iarnă, nu avem nicio întârziere de tren”. Asta chiar ar fi o şmecherie.

* Guvernul a luat ieri o măsură pe care abia aştepta s-o arunce în public: de la 1 ianuarie 2013 se scumpesc taxele şi impozitele locale cu 17 la sută. Aş întreba de ce această hotărâre n-a fost oficializată în timpul campaniei electorale, dar sigur îmi veţi pune fiola.

Citit 579 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Decembrie 2012 16:44

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.