Senatorule, să mă pupi, mă!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Nu ştiu ce naiba le pun ăştia în mâncare miniştrilor de la Educaţie... Parcă-s toţi făcuţi de-o mamă, este incredibil cum cei mai mintoşi băieţi (o includ aici şi pe Abramburica) îşi găsesc de lucru numai la această instituţie! Inventaţi, nene, Ministerul pentru Relaţia cu Frecatul Mentei, ca să aibă şi ei o pâine albă de ciugulit! Învăţământul este la fel de important ca apa şi aerul, de ce să-l poluăm cu tot felul de necăjiţi din punct de vedere mintal? Cel mai recent exemplu e cel al domnului Pricopie, un tip aparent OK din punct de vedere comercial, dar care ieri a scos-o maxim: „Elevii să nu mai primească note la anumite materii, să vină la şcoală din plăcere!” Păi, eleva porno vine oricum din plăcere...

* Daniel Constantin - alt ministru, aceeaşi pregătire - păstoreşte Agricultura şi spune că este mulţumit de scandalul laptelui cu aflatoxină. „Consumul a început să crească”, zice Daniel şi le suntem recunoscători mamelor care au născut în ultimele zile. Doar aşa poate să „explodeze” consumul de lapte în România.

* Premierul Ponta pune punctul pe i: „Fără consultări, Băsescu n-ar numi la Parchete nici pe Sfinţii Petru şi Pavel!”. De fapt, prim-ministrul greşeşte. Poate că pe unul dintre ei îl cheamă Petru Kovesi... Sau Codruţa Pavel.

* Un senator al României, sunat de o ziaristă de la Business24, a încercat să-şi mascheze activitatea de parlamentar egală cu mulţimea vidă, devenind violent în limbaj. I-a spus fetei (altfel, destul de slabă de înger, uşor de angoasat - cel puţin aceasta-i impresia lăsată în urma fonotecării interviului) că-i nesimţită şi că el nu stă de vorbă cu jurnaliştii nepregătiţi. El, leneşul cu leafă, pe numele său Sorin Bota, a reuşit s-o întoarcă mulţumită psihologiei de damă de consumaţie pe care o posedă din plin. Culmea, în afişul de campanie, Bota se prezenta drept „senatorul tău”. Dacă aş avea aşa ceva, un senator personal la fel de bine croit ca Sorinel, l-aş obliga să mă pupe. În ştampila de vot.

* Fotbalistul Adrian Mutu a fost exclus pe viaţă de la echipa naţională a României. Ăsta are mai multe excluderi decât goluri - asta-i cu adevărat o performanţă, nu că l-a egalat pe Hagi la „boabe” sub tricolor.

Citit 1005 ori Ultima modificare Vineri, 29 Martie 2013 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.