* Nisipurile de Aur şi celelalte staţiuni bulgăreşti vor fi păzite şi de poliţişti români. Este o premieră, dacă mă ajută memoria. Şi nu-i deloc bine, deoarece nici nu ştii pe cine înjuri. Poate-ţi vine cheful să-l trimiţi la origini pe-un bulgăroi cu epoleţi, dar de fapt lezezi un organ mioritic. Dacă-i iei după ceafă, e greu să-i deosebeşti.
* Andreea Marin a pozat sexy într-o revistă glamour, iar Rovana Plumb a anunţat că va începe extracţia gazelor de şist din România. Culmea, mai coafată mi s-a părut madam Plumb de la Ministerul Mediului. Zâno, ne mişcăm şi noi mai cu talent?
* Cultura şi sănătatea bucureştenilor au încăput pe mâna unui actoraş de mâna a cincea care comitea farse pe la OTV. Gabriel Fătu, individul din poveste, a ajuns consilier local în Bucureşti din partea PP-DD şi a fost votat în comisia pentru cultură, învăţământ, sănătate şi alte farse de genul acesta. Iată cum un alt politician cu frâie, Marian Vanghelie, ajunge să pară ditamai înţeleptul...
* Doctorul Mencinicopschi susţine că tigăile-minune ascund o grămadă de pericole. Doctore, ne fierbi de câteva luni încoace: aia nu-i bună, ailaltă-i sărată, amară sau prea arsă, celelalte sunt prea grase, ăla-i plin de E-uri... Acum nici tigăile-minune nu-s grozave, ba chiar fac pe nebunele. Serios, din oala de noapte avem voie să ciugulim? Ştiu, şi asta comportă un mare risc: am putea deveni politicieni.
* Actorul Florin Zamfirescu consideră că cea mai frumoasă femeie din Parlamentul României este Roberta Anastase. „O ştiu de când nu se îngrăşase”, adaugă cunoscutul artist. E frumoasă, nu neg, dar nu prea ştie să numere.
* PSD-ul a renunţat la serbările cu mici şi bere care se desfăşurau pe 1 Mai. Vă aduceţi aminte, nu exista Zi Internaţională a Chiulului în care să nu ni se afume ecranul televizorului. Acum băieţii s-au emancipat şi merg prin azile şi orfelinate. Aşa fac toţi românii: când ajung la putere, uită de unde au plecat şi nu mai dau nimic de băut.
* Oamenii de ştiinţă americani încearcă să creeze în laborator super-vaca, adică p-aia care dă mai mult lapte. Important este să nu şi verse găleata. Aici trebuie să se umble în special.