Siesta şi abisul neuronal

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Diseară, la Bucureşti, va concerta celebrul Roger Waters. Bine, manelarii nu vor simţi furnicături pe şira spinării - i-ar fi dovedit un asemenea sentiment dacă vocalistul Pink Floyd s-ar fi desfăşurat în deschiderea lui Florin Salam. Pricopie de la Educaţie nu trebuie să lipsească de la spectacol, mai ales la ce idei i-au cutreierat de curând conştiinţa. Ministrul vrea să introducă ore de economie la şcoala primară... Leave those kids alone, bă!

* Un primar arădean a fost demis deoarece, de la învestitură, nu s-a prezentat nici măcar o oră la serviciu. Numai în pielea lui Mazăre de la Constanţa să nu fii. Să te dai mereu cu zmeul şi cu gagicile care au rupt lanţul tutorelui, dar să nu fii decanul absenteismului în administraţia publică locală din România? Varză!

* Nea Nelu nu-şi vede de renta viageră, pensia, ciorapii umpluţi până la refuz în perioada ’90-2000 şi cât s-o mai fi întrebuinţat întru agoniseală. Bunicuţa dă în Băsescu, afirmând că actualul locatar de la Cotroceni este marea nenorocire a ţării. Ho! Pe Băse nu-l mai suportă nici Udrea, dar o armă chimică - tot este la modă, confirmă Obama - mai nocivă decât aceea care câştiga cu 80 şi ceva la sută alegerile de după Revoluţie nu se va mai inventa. M-am convins şi cu Rasputin, am crezut că măcar Apocalipsa care trebuia să-şi facă mendrele (nu meandrele, Buni!) pe 23 august ne va scăpa de anumite entităţi... Cine ştie cât va mai trece până la următorul Sfârşit al Lumii?

* Iliescu încercase să traducă în codul decenţei evadarea lui Antonescu de la discursul de învestire a Ramonei Mănescu la Transporturi. N-ai cum să-l scuzi pe rockerul din fruntea Senatului României, a început să-mi displacă mai mult decât însăşi Bunicuţa. Pe Hrebenciuc, prin comparaţie, l-aş omeni la un grătar, ocazie cu care l-aş mai întreba de fabrici, uzine, FPS-uri, dar pe profesoraşul de istorie l-aş lăsa să fiarbă în propriul suc gastric. Antonescu a plecat de la momentul respectiv deoarece îi venise ora de nani, or siestele nu se ratează. Cum suna şlagărul ăla? Fă, îţi faci frecvent somnul de frumuseţe, dar te scalzi într-un abis neuronal!

Citit 696 ori Ultima modificare Marți, 27 August 2013 14:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.