Chineza antigripală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Astronomii sunt uluiţi: a fost descoperit un sistem solar la fel ca al nostru. Bine, este impropriu zis „al nostru”, doar n-om fi acţionari la Calea Lactee, dar la fel ne exprimăm şi când vorbim despre blocul în care locuim (şi care ar trebui dotat cu apă caldă şi agent termic) sau despre cartierul pe care-l suportăm zi de zi. Ideea este că, după vizita prim-ministrului chinez, sunt convins că undeva, în spaţiu, ar putea apărea şi o ţară similară României. Mai greu de clonat va fi Ponta, el poate fi doar xerocopiat.

* Diverse publicaţii se întreabă când va fi posibil să facem patru ore cu trenul de la Constanţa la Arad. Păi, îmi e greu să răspund de vreme ce numai patru ore cumulează întârzierile convoiului de vagoane prevăzut cu locomotivă. Ah, ştiu: doar un cutremur poate apropia atât de mult cele două puncte de pe hartă.

* Senatorii au aprobat ieri, prin vot secret, majorarea salariilor primarilor din întreaga ţară. Astfel, în 2014, edilii vor încasa cu 30 la sută mai mult, ceea ce este un real câştig pe timp de criză. Propunerea a venit din partea PSD-ului. Să înţelegem că cei mai mulţi primari sunt social-democraţi sau că aceştia erau ultimii bani care se mai puteau scoate din buget? Bieţii de ei, unora le mureau amantele de foame dacă nu se lua această măsură...

* Ca să te vaccinezi antigripal, anul acesta ar trebui să mergi pe încredere la medic. Nu încrederea medicului trebuie câştigată, el, săracul, chiar nu-i implicat în afacere. 600.000 de vaccinuri cu prospectul în limba chineză au sosit zilele acestea în România, aşadar ne vom uita precum gândacul de bucătărie la topul Forbes. Victor Ponta ne-ar mai putea scoate din încâlcita situaţie: sună-l, nene, pe premierul Chinei, nu se poate să refuze traducerea prospectului! Sau măcar să te ajute ca să ne traduci matale. Încă o dată.

* Andreea Marin şi turcul Tuncay au fost surprinşi de camerele de vederi în timp ce se sărutau ca divorţata şi eunucul. De fapt, eunucii nu prea ştiu să pupe.

Citit 740 ori Ultima modificare Joi, 28 Noiembrie 2013 16:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.