SMS-uri subliminale

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

N-am să înţeleg în veci reacţia tâmpă a semenilor din spaţiul carpato-danubiano-Ponta. De când cu sentinţa la grămadă din dosarul transferurilor păguboase, am auzit mai mulţi purtători de cerebel (n-am insinuat că ar fi o ilegalitate la mijloc, chiar dacă uneori îmi place să fiu şi ipocrit) lamentând printre buze următoarea sorcovă: „Eh, nu mă bucur că i-au băgat la puşcărie, să nu te bucuri de răul omului. Eu aş vrea să le ia banii şi să-i lase în libertate.” Bun, avem o opinie - e prezentă pe mai multe scoarţe cerebrale - şi trebuie să facem umbră pământului şi în aceste condiţii. Concluzii:

1. Cei care nu se bucură de răul omului (mă refer strict la cazul deja enunţat) votează la fel de 24 de ani sau de când au drept de vot. Fie ploaie, ger, caniculă, ei merg liniştiţi la urne şi buşesc ştampila pe acelaşi simbol. Simbolul asistatului social pe probleme de gândire şi educaţie.

2. Sufletiştii ăştia, fără să o spună, ar fi băgat şi ei mâna în borcan până să-i prindă ursoaica. Nu e vina lor că dau SMS-uri subliminale...

3. Avem următoarea concepţie de analizat - omul încearcă să fure, iar dacă este prins nu trebuie să facă pârnaie. E destul să înapoieze găina, oul, fabrica uşchite şi să rămână în agora, aşa ne place nouă, cetăţenilor cu drept de vot şi căciulă de astrahan. Dacă nu-i depistează nimeni, ne pricopsim cu încă doi-trei înavuţiţi. Asta este, îşi zice românul simplu la tărtăcuţă şi aşteaptă liniştit alt scrutin.

4. Gălăţeanul din lotul celor opt, Mihai Stoica, fost preşedinte la clubul Oţelul, posta alaltăieri pe Facebook o ironie la adresa justiţiei. Cunoştea sentinţa şi încerca să pozeze într-o victimă a sistemului: „Aşa au fost ordinele.” Când un politician este arestat înseamnă că a venit un ordin de undeva, de sus-sus, când un funcţionăraş oarecare ajunge în duba Poliţiei, cauza este aceeaşi, iar acum, când un angajat din fotbal este umflat, iarăşi se pune problema că deciziile magistraţilor sosesc cu dedicaţie. „Nu mă bucur de răul omului”, dar nimeni nu merge pe bune, calificat, la zdup în ţara asta? România, chiar nu ne mai iubeşti?

Citit 1634 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Martie 2014 16:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.