Grătăreala e sport olimpic

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Elena Udrea îşi doreşte un parteneriat cu rromii lui Dorin Cioabă, dar o face numai din dragoste faţă de etnie, nu aleargă după voturi. Cel puţin aşa spune blonda marinarului. Desigur, nu fuge după ştampile de vot deoarece o deranjează tocurile...

* Iar când comite jogging prin etnia lui Cioabă, nici nu bănuieşte că are de-a face cu cea mai numeroasă etnie din România. Nuuu, habar n-are, ea ştie cu împletitul şi cu mopul, nu cu cifrele.

* Gigi Becali le-a trimis o misivă jurnaliştilor pentru a-i ruga să nu-l mai pomenească la televizor. Hm, unde am ajuns? În ţara cu capitala în Pipera, anul de graţie şi vibraţie 2014, expansivul cu palat refuză hrana mediatică. Uau, ne pierdem valorile pe zi ce trece! Nea Gigi, măcar la meteo să bage ceva de matale, hai, te rog!

* Am urmărit cu atenţie Premiile Gopo 2014 şi am descoperit câteva nume care nu se regăsesc prin multiplexurile cu pop-corn ale mileniului al treilea. Prin urmare, mă aşteptam ca şi Steven Seagal să fie ştanţat cu o distincţie, ceva, la Gopo.

* Că vrem să recunoaştem au ba, seria „Armă Mortală” rămâne cel mai bun film al românilor care se uită la Pro TV. Pentru aceştia din urmă, revin cu o precizare: „Poziţia Copilului” nu-i porno.

* Gălăţeanul care a câştigat pe final de 2013 cam 420.000 de euro la loto încă nu şi-a ridicat premiul. Iar dacă n-o va face până vineri, va pierde întreaga sumă. Cât de mult te poţi teme de impozitul cu care deja te-ai încărcat ca să nu mergi încă la agenţie? Mi se pare de neînţeles, chiar dacă mă forţez un pic. Sau poate că avem de-a face cu un bilet la mişto...

* Când vine vorba despre activităţi sportive, românii se numără printre cei mai leneşi europeni. Aşa o fi, n-am cu cine mă contrazice, dar ar trebui să milităm la CEDO şi unde s-o mai putea - fraţilor, grătăreala când va fi recunoscută drept sport olimpic?

* Specialiştii de la NASA au descoperit o soră geamănă a planetei Terra. Apropo, ar merge acolo un barbecue, mamă-mamă!

Citit 899 ori Ultima modificare Marți, 25 Martie 2014 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.