Nicuşor e la Alcatraz

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
2 comentarii

* Dan Şova nu mai este Ministrul Transporturilor. Omul redevine purtătorul de cuvânt al PSD pentru prezidenţialele din toamnă, adică tot un fel de ajutor de câine-lup. Băiatul cu probleme de aritmetică pare mai important acum decât în scurta perioadă petrecută peste drumurile naţionale şi cele două autostrăzi cu aer de uliţă, însă în timpul liber va avea voie să dea şi cu mopul prin sediul partidului.
* Parlamentul a votat o declaraţie politică prin care îi cere lui Băsescu să demisioneze din cauza scandalului în care e implicat, până la mătreaţă, fratele său. Înţeleg că o asemenea hârtie n-are niciun efect şi că personajul de la Cotroceni va face tot ce va dori propria-i calviţie. Implicit se ridică întrebarea – la ce bun atâta efort pentru o declaraţie politică? Mai bine intrau băieţii în vacanţa de vară, am fi înţeles oricum că nu mai au nimic de făcut...
* Au apărut noi stenograme cu Mircea Băsescu pe post de liniuţă de dialog, texte din care înţeleg că neamul lui Bercea Mondial e mai priceput decât mulţi dintre procurorii patriei. Au ăştia ştiinţa în sânge, nene, au reuşit în timp record să-l trimită la răcoare pe cel care seamănă izbitor cu Cornel Palade.
* Se întreabă toată lumea dacă serviciile l-au informat au ba pe Băsescu cel mare de problemele lui Mirciulică. Evident, Antena 3 nu mai are niciun dubiu, dar subsemnatul, în ignoranţa care-l caracterizează, vede cam aşa desfăşurarea evenimentelor: SRI-ul a pus mâna pe informaţii, s-a codit o vreme, a fost pe punctul de a-i spune marinarului, apoi a renunţat – băi, nene, nu-i mai zicem nimic preşedintelui, poate ne-am înşelat ca fraierii şi punem omul pe gânduri. Deci, nu s-a întâmplat nimic, să trăiţi!
* Unde se află Nicuşor Constantinescu? Asta se tot întreabă autorităţile române, mai ales după ce preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, aflat puţin pe continentul american, a primit mandat de arestare. Poate că omul, încărcat de conştiinţă, s-a predat la Alcatraz, azi doar muzeu. Păcat, i-ar fi stat mai bine la Jilava.

Citit 674 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Iunie 2014 16:11

2 comentarii

  • postat de cetatean onest care vrea hotii la puscarie Miercuri, 27 August 2014 15:06 83.103.238.*** Link la comentariu
    0
    1

    Numai hoti in tara asta! Tara de hoti si de golani!

    Raportează
  • postat de Goe Joi, 26 Iunie 2014 06:13 5.13.154.*** Link la comentariu
    2
    4

    Privesti si tu la Antena 3, ca la o icoana! Daca ala nu a facut nimic,ne poti spune cumva cati Km de autostrada a realizat Dan Sova cat a fost ministru? Raspunsul a fost dat chiar de Dan Sova la intrebarea unui reporter si acesta a fost ,zero km.Toate proiectele de autostrazi au fost incepute de catre o alta guvernare din pacate, terminate de catre actuala guvernare care si-a atribuit performanta.De cei 10 milioane de Euro pierduti de catre ministerul condus de Dan Sova in favoarea celui care dorea sa cumpere CFR -ul pentru simplul fapt ca nu a intocmit o hartie oficiala ce trebuia sa ajunga la Viena,nu se spune nimic? Cine suporta aceste pierderi? NOI SUPORTAM ACESTE PIERDERI impreuna cu prostia voastra de a sustine niste personaje cu mult mai corupte! Vorba aceea: Hotul,striga ,HOTUL !

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.