Blestemul lui Crin Antonescu

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Ponta afirmă că a auzit niscaiva cuvinte de laudă la adresa Guvernului pe care îl conduce, dar că - deh, e bine să fii şi modest când fraierii se cocoaţă pe metereze - se poate şi mai bine. Lasă, Victore, nu te teme, va trece şi asta!

* Gică Popescu, fost fotbalist şi prosper om de afaceri (prosper = evazionist), are şanse de a ieşi cât mai curând de după gratii. A scris deja patru cărţi şi o va termina pe cea de-a cincea. Numai în pielea Sandrei Brown să nu fii...

* Dan Mihalache, mâna dreaptă a preşedintelui Iohannis, a fost fotografiat în timp ce soilea la o sută şi ceva de grade. Se afla într-o poziţie nefirească, dacă-mi permiteţi să împrumut o expresie de la emisiunile de analiză fotbalistică. Mihalache se jură că nu sforăia, dar poza publicată de cotidianul Adevărul îi cam aduce apă la moară lui Moş Ene. Doamne, ce gelos trebuie să mai fie Crin Antonescu pe sasul mutat în buricul ţării!

* Şi totuşi... Şeful cancelariei lui Klaus Iohannis să doarmă? N-are cum, prea e cusută cu aţă albă această ipostază (sau cu pixelul albastru) - cine s-ar face vinovat de dinamismul care îl caracterizează pe chiriaşul de la Cotroceni?

* Apare un nou dosar pe cerul DNA-ului: procurorii cer arestarea Lenuţei Udrea pentru o mită de 5 milioane de dolari. Haide, bre, ne facem de râs cu povestea asta - îl avem pe Vanghelie cu 90 de milioane şi stă la domiciliu, a apărut primarul de la Şelimbăr cu o sută şi ceva de bătrâne europene şi noi ne pierdem vremea cu blonda care n-a descoperit foehn-ul la bulău? Dacă o ridicaţi iarăşi, parcă văd că nu se va împiedica nici de mixer sau de aparatul de copt clătite.

* NASA a anunţat că pe 31 octombrie 2015 ne vom trezi, conform statisticilor, cu un asteroid la cea mai mică distanţă de Terra. Este vorba despre asteroidul 2015 TB145, adică o planetă de mâna a treia, înmatriculată în Bulgaria. Poate aşa va pica şi Guvernul Ponta, par să-şi zică în barbă Gorghiu şi Blaga.        

Citit 1037 ori Ultima modificare Marți, 20 Octombrie 2015 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.