Prostia şi miliardele

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Donald sau Hillary? Dacă-i vei cere românului de rând să rezolve această dilemă, te va întreba unde a apărut acest nou fast-food şi dacă serveşte şi aripioare picante.

* Vă rog, nu insistaţi, nu propag jigniri în masă! Ăia care votează cu Iliescu şi la 16 ani de când Bunicuţa nu mai apare pe liste depăşesc un prag de 10-15 la sută.

* Cel mai puternic om din lume va fi ales astăzi. Mă rog, până mâine dimineaţă va dura tărăşenia... Şi dacă iese nevasta lui Bill Clinton, nu cumva se va simţi lezată Angela Merkel? Sau Elena Udrea, căci la Divizia Poşete le întrece pe amândouă.

* Liviu Dragnea a vorbit, ca un poet bulgar, despre ultimii 26 de ani din România. De fapt, despre primii 26 de la ieşirea din comunism. S-a furat peste tot, s-au risipit miliarde de euro, a afirmat şeful formaţiunii politice care a stat nu mai puţin de 15 ani la guvernare. Ah, dar lui nu i-o fi spus nimeni că se cam ştie cine a băgat mâna până la claviculă. Vorba aia, ca baron de judeţ, ai şi alte griji pe cap, nu ce privatizări mai fac colegii tăi de partid.

* Revin la subiect, e mustos. Dragnea zice că miliardele acelea au dispărut din cauza hoţiei şi a prostiei. Eh, abia acum e grav: cum să se prăpădească din cauza unor bolovani ditamai averea? Dacă eşti plăpând la minte, stai acasă!

* Traian Băsescu laudă talentul şi inteligenţa scriitorului Andrei Pleşu, de ca şi cum cel din urmă depindea de periajul unui pirat al bunului-simţ. Fostul preşedinte a făcut, însă, şi observaţia că ex-ministrul Culturii ar fi infirm de caracter. OK, Traiane, acum e ora mesei, apoi facem nani! Nana, adică, ghiduşule. Şi, la final, fără să facem nazuri, luăm bulinuţele.

* La români, black friday se va ţine fix în acest weekend. Aşa mi s-a transmis dinspre micul ecran curbat. E foarte ciudat, nu-i aşa? Eu aflasem că în magazinele de la noi vinerea neagră a preţurilor se întinde aproape tot anul.

Citit 487 ori Ultima modificare Luni, 07 Noiembrie 2016 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.