* A înviat Caritas, nene! Mă rog, i se spune altfel, e mai latino, aşa, dar există. Caritasos, poate. Creierul escrocheriei care rimează cu lambada a fost capturat în weekend, la Braşov. Omul savura o cafea la mall, ca orice român care şi-a terminat treaba înainte de a o începe, însă n-a putut dribla vigilenţa oamenilor legii din România. Godină, arată-te, mă, eu zic că e mâna ta la mijloc! Parcă vezi că te pregăteşti de romane poliţiste şi nu-ţi venea bine decât cu o povestioară-thriller.
* Pe bune, cum să fii ditamai tâlharul financiar din Chile (în primă instanţă, s-a vorbit de o hiper-pagubă de 900 de milioane de dolari, apoi discuţia a coborât la numai două milioane) şi să te prindă nişte neica-nimeni de sub masivul Tâmpa? Mai rău de atât nu se putea... Ba da, să-l fi agăţat un poliţist local, ex-gardian public, în cartierul Două Babe din Galaţi, pentru că n-a parcat corespunzător.
* Am văzut imaginile cu tipul de pe continentul american şi, cu mâna pe inimă, spun că pare un escroc de treabă. Aduce un pic şi cu Bogdan Olteanu, demisionar de la Banca Naţională.
* Televizorul din sufragerie mi-a povestit ieri că România este una dintre cele mai importante ţări din lume în materie de videochat. N-am apelat şi la aparatul din dormitor, pariez că mi-ar fi livrat aceeaşi istorie. Cândva ţara asta era grânarul Europei, iar acum ne-am transformat în brăcinarul bătrânului continent.
* Subiectul nu e de lepădat, căci însuşi Galaţiul ar face parte din primul unsprezece al industriei. Fără rezerve. Iar eu voiam să-mi deschid un aprozar. La fel de legal, dar cu mai mult praf. Deh, rădăcinoasele...
* O femeie de 80 de ani din judeţul Dâmboviţa este acuzată de vecini că a furat 120 de copaci. Ca detaliu nerelevant, bătrâna nu se poate mişca, însă acest aspect n-a împiedicat-o, se pare, să fugă cu arborii în spate. Mă pregăteam să constat, cu cinism, că Hrebenciuc s-a reîncarnat, dar din câte ştiu n-a făcut încă un anume pas.
* Conform unui consilier al ministrului Sănătăţii, România este a doua ţară din Europa la consumul de antibiotice. Hapciu!